Iohannis: Traian Băsescu se joacă de-a preşedintele bun şi politicienii răi

Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis, spune că referendumul propus de Traian Băsescu nu este "util", iar demersul i se pare "exagerat", susţinând că şeful statului "se joacă de-a preşedintele bun şi politicienii răi".

Urmărește
380 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Traian Băsescu se joacă de-a preşedintele bun şi politicienii răi

Klaus Iohannis (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Întrebat, joi, într-o conferinţă de presă, cum comentează demersul lui Traian Băsescu de declanşare a procedurii pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, Klaus Iohannis a spus că demersul nu i se pare "util".

"Nu sunt de părere că este util. Din moment ce s-a demarat revizuirea Constituţiei, s-a stabilit o comisie parlamentară care a început efectiv să lucreze, să vină acum preşedintele peste tot acest demers cu referendumul lui mi se pare chiar exagerat”, a răspuns Iohannis.

Un jurnalist i-a spus liderului liberal că românii s-au mai pronunţat la un referendum referitor la Parlamentul unicameral şi maximum 300 de parlamentari, iar Iohannis a răspuns că este "o discuţie de constituţionalitate şi de fond”, precizând că "un astfel de referendum nu este obligatoriu".

"În România, un referendum este obligatoriu doar în anumite situaţii, de exemplu când se demite preşedintele, dar referendumul despre Parlamentul unicameral şi 300 de parlamentari nu a avut caracter obligatoriu", a afirmat prim-vicepreşedintele PNL.

În opinia lui Iohannis, "nu orice se poate duce în faţa poporului prin referendum".

"Este acest joc - pe care l-a mai făcut preşedintele - de-a preşedintele bun şi politicienii răi. Doar că el nu este mai bun, este tot dintre ei şi cred că până şi poporul a avut cam des această situaţie şi s-ar putea să nu mai fie de acord cu acest joc", a adăugat Iohannis.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că a declanşat procedura pentru un nou referendum pentru Parlament unicameral şi maximum 300 de parlamentari, precizând însă că va emite decretul în funcţie de modul în care Parlamentul va respecta voinţa poporului exprimată în 2009.

Şeful statului a precizat, miercuri, că a trimis de marţi la Parlament scrisorile privind declanşarea procedurii convocării referendumului, moment din care au început să curgă cele 20 de zile prevăzute pentru consultarea Legislativului.

Organizarea referendumului se poate face doar după consultarea Parlamentului, care poate emite un punct de vedere în 20 de zile, la terminarea acestui interval procedura considerându-se îndeplinită chiar dacă Legislativul nu şi-a exprimat poziţia.

Dacă Parlamentul nu îşi transmite punctul de vedere în termenul de 20 de zile, şeful statului emite decretul privind organizarea referendumului după expirarea acestui termen, procedura constituţională de consultare a Parlamentului considerându-se îndeplinită. Limitarea la 300 a numărului de parlamentari implică modificarea Legii privind alegerea Camerei Deputaţilor şi Senatului, în timp ce instituirea Parlamentului unicameral implică modificarea Constituţiei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici