Iohannis vine, duminică, la Bucureşti

Liderul PNL Crin Antonescu s-a întâlnit, sâmbătă, la Sibiu, la Primăria oraşului, cu Klaus Iohannis, nimeni nefiind anunţat despre această vizită, care a fost una privată, edilul anunţând, în schimb, prin purtătorul său de cuvânt, că va merge duminică, la Bucureşti, la întâlnirea propusă de Geoană.

Urmărește
18 afișări
Imaginea articolului Iohannis vine, duminică, la Bucureşti

Iohannis vine, duminică, la Bucureşti (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

Preşedintele PNL Sibiu, Mircea Cazan, a declarat, sâmbătă, că preşedintele PNL, Crin Antonescu, s-a întâlnit, la Primăria din Sibiu, cu Klaus Iohannis.

"A fost o vizită privată, nu a venit pe linie de partid, nici eu nu am ştiut de ea, cred că a durat o oră, două", a spus Cazan.

Acesta a firmat că a aflat despre vizita preşedintelui PNL, Crin Antonescu, de la presa din Sibiu.

Iohannis se întâlneşte duminică cu Geoană

Pe de altă parte, prutătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirela Gligore, a declarat că primarul Klaus Iohannis va participa, duminică, la Bucureşti, la întâlnirea pe care a propus-o liderul PSD, Mircea Geoană.

Mircea Geoană a declarat, la Braşov, că în cursul zilei de sâmbătă a vorbit la telefon cu Klaus Iohannis despre posibilitatea unei întâlniri, duminică, la Bucureşti, împreună cu reprezentanţi ai majorităţii parlamentare pentru a reconfirma sprijinul acesteia pentru edilul Sibiului, precum şi pentru stabilirea unui plan de acţiune în acest sens.

"Eu îi încurajez pe toţi colegii din această majoritate să putem să păstrăm aceeaşi atmosferă coerentă şi omogenă în acţiunea noastră, nu sunt interesat de un concurs de frumuseţe, cine profită mai mult de imaginea pozitivă a domnului Iohannis. Nu asta mă interesează, ci în primul rând ca un om serios care a demonstrat că ştie să conducă comunităţi mari şi să facă un lucru bun pentru un oraş fanion în Europa, care e Sibiul, să-şi aducă contribuţia şi în fruntea Guvernului României", a mai spus Geoană.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici