Iohannis: Votul Parlamentului e dovada că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi e soluţia

Preşedintele Klaus Iohannis a scris, luni, pe Facebook, că votul de încredere dat de către Parlament Cabinetului Cioloş este o dovadă că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi este acum soluţia cea mai bună pentru România.

Urmărește
787 afișări
Imaginea articolului Iohannis: Votul Parlamentului e dovada că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi e soluţia

Iohannis: Votul Parlamentului e dovada că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi e soluţia (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

"Felicitări noului Guvern, care a primit în această după-amiază votul de încredere din partea Parlamentului! Este o dovadă că partidele au înţeles că un Guvern de tehnocraţi este acum soluţia cea mai bună pentru România", a scris şeful statului, după votul de învestire a Cabinetului Cioloş dat de Parlament.

Iohannis mai spune că misiunea noului guvern nu va fi una uşoară, dar are încredere că fiecare membru al echipei guvernamentale va demonstra profesionalism.

"Cabinetul Cioloş va avea o sarcină dificilă, iar îndeplinirea obiectivelor asumate în programul de guvernare nu va fi posibilă fără un sprijin parlamentar consistent. Sunt încrezător că fiecare membru al echipei guvernamentale va trata cu responsabilitate şi profesionalism misiunea care i-a fost încredinţată. Mult succes!", a mai spus preşedintele.

Noua echipă guvernamentală urmează să depună jurământul de credinţă în cadrul unei ceremonii, în prezenţa preşedintelui Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni, înainte de preularea efectivă a mandatului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici