Potrivit surselor citate, consultările ar urma să aibă loc în cursul săptămânii viitoare, iar discuţiile vin în contextul avizului Comisiei de la Veneţia şi a criticilor aduse de această instituţie cu privire la OUG privind legile justiţiei şi Codurile Penale.
De altfel, preşedintele Klaus Iohannis a cerut, vineri, demisia ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, ca urmare a criticilor forului european.
„Sub pretextul implementării recomandărilor Comisiei de la Veneţia în cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă 92/2018, a inclus prevederi fără nicio legătură cu acestea, ba chiar contrare lor, de natură să sporească îngrijorarea partenerilor europeni. Preşedintele României menţionează că acesta este un nou episod dintr-un lung şir de decizii controversate luate de acest ministru în timpul mandatului său. În acest mod, Ministrul Justiţiei şi-a compromis definitiv credibilitatea, motiv întemeiat pentru a-şi prezenta demisia din funcţie”, se arată în comunicatul de presă al Administraţiei Prezidenţiale.