Ion Cristoiu: Klaus Iohannis vorbeşte de la pupitrul prezidenţial aşezat în mijlocul drumului!

Publicistul Ion Cristoiu afirmă că imaginea preşedintelui Iohannis vorbind de la pupitru în mijlocul pustietăţii trădează o schizofrenie a puterii prezentă deocamdată în ticuri de protocol, dar gata să se manifeste în decizii paranoice după alegerile din 6 decembrie 2020.

Redăm integral editorialul publicat pe cristoiublo.ro:

„Am primit şi eu ca tot omul pe Whatsapp poze care-l surprind pe Klaus Iohannis la un pupitru prezindenţial în plină pustietate dată de o arteră rutieră încă neinaugurată. Pe Internet secvenţa a făcut furori. Români de toate categoriile sociale, ba chiar şi de toate orientările politice, excepţie făcînd PNL-iştii, temători să nu afle Imperator că zîmbesc privindu-l, s-au stricat de rîs, dar mai ales s-au distrat făurind bancuri şi montaje hazoase cu insul ţeapăn ca un stîlp de frontieră, purtînd o pălărie de gabor. Ca şi cea – unică în Istoria României – fixîndu-l pe Klaus Iohannis o dată pentru totdeauna ca proprietar al Arcului de Triumf, fotografia cu pupitrul din pustietate a stimulat creativitatea românilor cînd vine vorba de a crîcni împotriva celor care, asemenea lui Klaus Iohannis, se cred însuraţi pe veci cu puterea. Ionuţ Cristache mi-a trimis, cules de pe Facebook, unul din răspunsurile la noua joacă a românilor cu întrebarea:

De ce a cărat cu el ditamai pupitrul?

Pentru că acolo are bateriile care-l alimentează.

Am văzut la viaţa mea de Istoric al Clipei, ba chiar şi de Istoric pur şi simplu, multe ciudăţenii semnate de puternicii zilei. Mareşalul Ion Antonescu vorbea despre sine la Persoana a treia. Carol I întindea interlocutorului pe post de mînă de strîns două deşte. Nicolae Ceauşescu ţinea cu Steaua în disputa acestei echipe cu Dinamo. Ion Iliescu dădea din mînă, ceea ce i-a adus strigarea, începînd cu mitingul din 12 ianuarie 1990, Nu mai da din mînă! Toate ciudăţeniile îşi găseau explicaţia în diversitatea firii umane. Nu de alta, dar şi puternicii zilei sînt oameni, cum s-a văzut la ieşirea din TAB a lui Nicolae Ceauşescu.

La Klaus Iohannis mi-e greu să găsesc o explicaţie în omul Klaus Iohannis. 

Să recapitulăm la ce eveniment a fost invitat Klaus Iohannis să participe şi să ţină un discurs.

Miercuri, 2 decembrie 2020, a avut loc ceremonia de inaugurarea a unui tronson din centura Bacăului. Dat fiind că e vorba de o lucrare ce n-a fost terminată, inaugurarea se înscrie în campania electorală a PNL. O campanie avînd drept temei şmecheria cu halitul unei bucăţi de mezel într-un supermarket. O jună care, spre deosebire de decorata lui Marcel Vela, vinde cu pasiune mezel şi iaurt în loc de detergent aţine calea clienţilor şi le întinde pe o tavă bucăţele de salam în care stau înfipte scobitori pe post de furculiţă. Se presupune că după ce ia şi haleşte o bucăţică din produs, clientul dă fuga la raft ca să cumpere o coş întreg din produsul respectiv. Aşa şi cu inaugurările semnate de PNL în campania pentru parlamentare. Poporului i se oferă pe tavă o bucăţică din ceea ce promite PNL că-i va oferi întreg dacă-l votează pe 6 decembrie 2020. Prezentări de simple planşe în marginea unui maidan, inaugurări de petece de drumuri, pe lîngă faptul că sînt petice, mai au şi defectul de a nu fi terminate, călătorii experimentale cu trenul. E vorba de o strategie în genul îmbierii cu bucăţele de salam pe gratis. Poporul e îndemnat să voteze PNL dacă vrea ca peticul de autostradă să devină ditamai autostrada.

 La această acţiune electorală, altfel ieftină, a participat şi Klaus Iohannis. Şi nu în postura de preşedinte al României, invitat de premier să ia o gură de realitate, ci în postura de afiş electoral al PNL. Inutil să mai reamintim că astfel Klaus Iohannis a încălcat Constituţia. E ca şi cum ai atrage atenţia unui criminal în serie, după ce şi-a ştrangulat a zecea victimă, că a comis o crimă. Ca lătrău electoral al PNL Klaus Iohannis a trebuit să ţină un discurs. Un om politic normal, chiar şi la nivel de primar de cătun, făcea cîţiva paşi de protocol pe petecul inaugurat, după care zicea ceva adecvat momentului. Cereau asta nu numai procedurile de demnitar în deplasare, dar şi bunul simţ. Ei bine, Klaus Iohannis a ţinut un ditamai discursul. Şi nu oarecum, ci de la pupitrul prezidenţial. Aşezat în mijlocul drumului. I l-or fi adus de la Bucureşti, ca pe un coşciug, cu şefa de protocol, legendara Delia Dinu, stînd lîngă el cernită protocolar, sau i-au confecţionat unul la faţa locului? Indiferent de răspuns, ca şi imaginea lui Klaus Iohannis la pupitru în faţa Arcului de Triumf, cea cu pupitru în pustietate, întrece orice imaginaţie în materie de grotesc. Doar Haşek ar mai fi putut inventa atîta solemnitate de băşică goală. 

E de rîs, spun mulţi.

E de plîns, zic eu.

Afacerea cu pupitru trădează o schizofrenie a puterii prezentă deocamdată în ticuri de protocol, precum cel de a nu vorbi decît de la pupitrul prezidenţial, gata să se manifeste în decizii paranoice după alegerile din 6 decembrie 2020. Ca şi în cazul scenei de la Arcul de Triumf Klaus Iohannis se crede situat mult deasupra omului pur şi simplu. Mai ales după victoria asupra amărâtei de Viorica Dăncilă el a început să sufere de sindromul Ceauşescu. Acest sindrom constă în părerea ieşită din comun despre tine însuţi, în credinţa că nu eşti precum ceilalţi oameni, din carne şi păr, că nu transpiri, sau dacă se întîmplă asta transpiri direct parfum Channel, că nu caşti, ci cînţi la flaut fără a duce mîna la gură. Cum să vorbească Klaus Iohannis Naţiunii altfel decît de la pupitrul prezidenţial? Vorbesc pur şi simplu doar oamenii obişnuiţi. Cei care-i plătesc prin impozite şi taxe alintările de lux.

La ferma Caillou din Genappe, unde Napoleon a stat în noaptea dinaintea bătăliei de la Waterloo, poate fi văzut şi azi patul în care a dormit Împăratul. E un pat de campanie, uşor de strîns şi de cărat.

Dacă în locul lui Napoleon ar fi fost Klaus Iohannis al nostru acesta din urmă ar fi pus să-i fie cărat în drumul către Waterloo patul din Palatul Fontainebleau. Cum să doarmă ditamai preşedintele României într-un simplu pat de campanie?”

NOTĂ: Acest editorial este preluat integral de pe cristoublog.ro