- Home
- Politic
- BUCUREŞTI , (05.02.2017, 18:06)
- Departamentul Politic
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Judecătorul Cristi Danileţ: OUG de abrogare conţine un articol neconstituţional/ Ministerul Justiţiei: Ordonanţa emisă azi nu modifică prevederile anterioare, pronunţate de CCR
Judecătorul Cristi Danileţ, fost membru CSM, afirmă că OUG de abrogare a OUG 13/2017 conţine un articol ce contravine unei decizii CCR, eroare ce trebuie îndreptată de Parlament.
Urmărește
14154 afișări
Judecătorul Cristi Danileţ: OUG de abrogare conţine un articol neconstituţional
''Şi totuşi este o problemă: art. 25 alin 5 Codul de procedură penală a respectat cerinţa impusă de CCR prin decizia 586/2047 în OUG apărut marţi noaptea, dar azi nu mai respectă această cerinţă în OUG 14/2017, care o înlocuieşte. Aş vrea să cred că este o eroare a Guvernului. Oricum, ea va putea fi corectată de Parlament în procedura de aprobare a OUG'', a scris Danileţ pe Facebook.
El a argumentat acest viciu de neconstituţionalitate.
''Încerc să explic: acel articol din Codul de procedură penală spune că, dacă un dosar se prescrie, instanţa nu ar trebui să soluţioneze chestiunea prejudiciului, ci închide dosarul şi gata. Dar CCR a spus că trebuie să fie soluţionată şi această chestiune, chiar dacă dosarul se închide. Prin OUG 13 de marţi noaptea a fost corectat în acest sens textul. Dar prin OUG 14 se reia forma veche, care cuprinde acest viciu de neconstituţionalitate. Ca să fiu mai direct, OUG 14 e parţial neconstituţională, cu privire la un singur articol şi anume art 25 alin 5 din Codul de procedură penală. Dosarele însă nu sunt afectate, întrucât judecătorii aplică direct deciziile CCR'', arată judecătorul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
BREAKING NEWS: A demisionat Nicolae Ciucă din funcția de președinte PNL
-
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între Elena Lasconi şi Marcel Ciolacu / Călin Georgescu pe primul loc cu 22,94%
-
Marcel Ciolacu a demisionat de la conducerea PSD. Partidul nu va contesta rezultatele alegerilor prezidenţiale
-
Iohannis nu a primit informări despre ingerinţe externe în alegeri
Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial.
Articolul 1 al OUG de abrogare prevede că OUG 13/2017 se abrogă, articolul 2 vizează Codul de procedură penală, iar articolul 3 prevede că prezenta ordonanţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor: ''Vă pot spune cu mâna pe inimă că nu am sesizat nicio diversiune în OUG de abrogare''
Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a declarat duminică seara că Guvernul a stabilit să fie făcute consultări publice despre conţinutul OUG 13 care a fost abrogată, afimând ''cu mâna pe inimă'' că nu a sesizat vreo diversiune şi că articolul 2 introdus în OUG de abrogare era necesar.
''Astăzi s-a adoptat ordonanţa de abrogare a OUG 13 şi a rămas ca discuţia despre conţinutul ordonanţei 13 să facă obiectul unor consultări publice conduse de Ministerul Justiţiei şi probabil că se va finaliza cu scrierea unui proiect de lege care să intre în dezbatere parlamentară, dar asta după ce se va parcurge etapa de consultare publică în care să se lămurească tot ceea ce a apărut neclar sau suspicionat de altceva în ordonanţa 13'', a spus ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan.
Întrebat de ce nu a fost suficient articolul de abrogare şi Guvernul a introdus şi articolul numărul doi, Ştefan a afirmat că ''se simţea nevoia unor norme tranzitorii'' în urma deciziei CCR.
''Necesitatea altor reglementări este în legătură cu faptul că prin deciziile CCR unele dintre prevederile Codului Penal şi de Procedură penală nu mai au aplicabilitate. Ele în 45 de zile de la publicarea deciziilor Curţii şi-au pierdut valabilitatea şi atunci se simţea nevoia unor norme tranzitorii în legătură cu acele articole'', a explicat ministru Finanţelor.
Solicitat să comenteze informaţiile legate de faptul că OUG ar putea fi neconstituţională în întregime pentru că a fost completată cu articolul doi, care este neconstituţional, Viorel Ştefan a afirmat că nu a sesizat nicio diversiune în şedinţa de Guvern.
''Dacă mai am vreo brumă de încredere în ochii presei vă pot spune cu mâna pe inimă că nu am sesizat că ar fi vreo diversiune şi discuţia despre necesitatea începerii unor dezbateri publice în legătură cu temele atât de disputate din această ordonanţă este una reală şi aşa va face ministru Justiţie începând chiar cu ziua de mâine'', a răspuns Viorel Ştefan.
Ordonanţa de urgenţă de abrogare a OUG 13/2007 privind modificarea Codurilor penale a fost publicată duminică în Monitorul Oficial. Articolul 1 al OUG de abrogare prevede că OUG 13/2017 se abrogă, articolul 2 vizează Codul de procedură penală, iar articolul 3 prevede că prezenta ordonanţă intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.
Ministerul Justiţiei: Ordonanţa emisă azi nu modifică prevederile anterioare, pronunţate de CCR
Ministerul Justiţiei transmite că prin ordonanţa de urgenţă emisă duminică a fost abrogată în totalitatea OUG 13, instituţia precizând că nu se modifică prevederile anterioare asupra cărora CCR s-a pronunţat.
"Prin Ordonanţa de urgenţă emisă de Guvernul României şi publicată în Monitorul Oficial - astăzi 5 februarie 2017, a fost abrogată în totalitate Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 13/2017. Prin acest demers s-a revenit la textele legale anterioare, respectiv prevederile Legii nr.286/2009 privind Codul penal şi a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală. Subliniem că, Ordonanţa emisă astăzi nu modifică prevederile legale anterioare, asupra cărora Curtea Constituţională s-a pronunţat în cursul anului 2016", transmite Ministerul Justiţiei printr-un comunicat de presă.
Citeşte şi: Raluca Turcan, preşedintele interimar al PNL: ''Emoţia, temperată doar dacă se dau garanţii; PNL susţine moţiunea şi căderea Guvernului''
Citeşte şi: Şef PSD Prahova:Voi propune excluderea lui Andrei Sava după ce a transmis felicitări protestatarilor
Citește pe alephnews.ro: BREAKING NEWS: Ciolacu demisionează de la conducerea PSD după rezultatele alegerilor prezidențiale din primul tur. „Cine e vinovat?” – „Eu!”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este femeia care a construit de la zero compania al cărei scop este să rezolve în ţara noastră cea mai mare problemă a omenirii
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile! Decizie șoc
PROSPORT.RO
Ce înseamnă Clubul de la Roma, din care a făcut parte Călin Georgescu. Cu ce se ocupă această organizație, de fapt
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe