ALDE menţionează că experienţa în mass-media a Laurei Chiriac, ca jurnalist la Radio France International, AFP, Realitatea TV sau România TV, „reprezintă un capital important” pentru partid.
„Într-o perioadă în care mesajele politice s-au transformat în alibiuri, când discursul ultradefensiv a devenit strident, punţile de comunicare cu oamenii se rup… Astăzi, mai mult ca niciodată, criteriile de apreciere ale politicilor sociale ar trebui să ţină cont de calitatea educaţiei, a serviciilor medicale, de puterea de cumpărare a omului de rând… Cei mai mulţi dintre noi am devenit spectatori la marea reprezentaţie televizată din ultimele luni şi uităm să ne apăram drepturile şi libertăţile individuale. Aşa cum am avut un cuvânt de spus în mass-media, consider că este momentul să fac ceva mai mult pentru societatea românească. Am ales ALDE!„, a declarat Laura Chiriac, potrivit comunicatului.