Klaus Iohannis a decorat trupa Cargo cu "Meritul Cultural", la 30 de ani de la înfiinţare

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, pe 1 decembrie, trupa Cargo cu Ordinul "Meritul Cultural", cu ocazia împlinirii a 30 de ani de existenţă, potrivit decretului prezidenţial publicat în Monitorul Oficial, însă Administraţia Prezidenţială nu a făcut niciun anunţ oficial în această privinţă.

Urmărește
495 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis a decorat trupa Cargo cu "Meritul Cultural", la 30 de ani de la înfiinţare

Klaus Iohannis a decorat trupa Cargo cu "Meritul Cultural", la 30 de ani de la înfiinţare (Imagine: Stefan Sandu/Mediafax Foto)

Decretul semnat de Iohannis, datat 1 decembrie, conferă Ordinul "Meritul Cultural", în grad de Cavalar, categoria B "Muzica", lui Adrian Armand Bărar, Adrian Gabriel Igrişan, Octavian Pilan, Ionuţ Rovin Cârja, Florin Iuliu Barbu, membri ai formaţiei Cargo, precum şi impresarului Cosmin Petru Nicoară şi lui Cătălin Richard Pulpă. Potrivit decretului, distincţia a fost oferită "cu prilejul aniversării a 30 de ani de existenţă a formaţiei Cargo, pentru contribuţia deosebită la promovarea muzicii rock în România şi îmbogăţirea patrimoniului acestui gen muzical, pentru remarcabile interpretări muzicale".

Decretul a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 4 decembrie, însă semnarea acestuia şi conferirea distincţiei nu a fost anunţată de Administraţia Prezidenţială, aşa cum se obişnuieşte la astfel de evenimente.

Mai mult, nu a fost organizată nicio ceremonie de decorare la Palatul Cotroceni.

Potrivit uzuanţelor Administraţiei Prezidenţiale, este posibil ca o astfel de ceremonie să fie organizată ulterior semnării decretului, deşi, până în acest moment, nu a fost anunţată oficial.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici