Klaus Iohannis, noul PREŞEDINTE al PNL: "Invit în partid pe cei care au crezut că le va fi mai bine afară"

Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său, Ioan Ghişe fiind votat de 144 de delegaţi.

Urmărește
3580 afișări
Imaginea articolului Klaus Iohannis, noul PREŞEDINTE al PNL: "Invit în partid pe cei care au crezut că le va fi mai bine afară"

Klaus Iohannis (Imagine: Marius Dumbraveanu/ Mediafax Foto)

UPDATE Oltean: PDL nu a acceptat ca partidul rezultat din fuziunea cu PNL să se numească PNL

Liderul democrat-liberal a spus că nu a avut loc nicio discuţie legată de denumirea partidului care va rezulta din fuziunea PNL-PDL, apreciind că noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis, a făcut ”o mare greşeală” anunţând că PDL a acceptat ca noua formaţiune să se numească PNL.

“PDL nu a acceptat ca noul partid care rezultă din fuziunea cu PNL să se numească PNL. Nu a avut loc nicio discuţie legată de denumirea partidului şi apreciez că a fost o mare greşeală pe care a făcut-o domnul Iohannis declarând acest lucru, ceea ce e un pas uriaş spre eşecul fuziunii prin susţinerea unei afirmaţii care nu are suport în realitatea negocierilor dintre cele două formaţiunii. Denumirea partidului este un lucru extrem de important. Ea nu poate fi consecinţa sau rodul gândirii unei singure părţi, ci ţine de rezultatul unei negocieri şi nu există, în acest moment, acordul PDL în această privinţă”, a declarat corespondentului MEDIAFAX Ioan Oltean.

Întrebat ce crede că l-a determinat pe Kaus Iohannis să facă acel anunţ, liderul PDL a afirmat că, în opinia sa, există o singură explicaţie - că PNL nu doreşte o fuziune cu PDL.

”Nu există decât o singură explicaţie a acestei afirmaţii care nu are suport în realitate, şi anume că PNL nu doreşte o fuziune cu PDL. Noi am fost extrem de rezervaţi şi am lăsat PNL să-şi ţină congresul în condiţii normale, nu am făcut presiuni, am aşteptat finalizarea lui şi continuarea negocierilor de pe poziţii egale şi în deplin respect. Suntem două partide relativ echilibrate ca şi repere electorale - fiindcă la asta ne referim - şi orice chestiune care vizează fuziunea trebuie să fie rezultatul negocierilor între cele două formaţiuni politice şi nu doar rezultatul gândirii unilaterale a unuia sau altuia dintre cele două partide politice. În opinia mea, lucrurile sunt puse la cale pentru a împiedica într-un fel sau altul realizarea fuziunii”, a afirmat Ioan Oltean.

Întrebat dacă mai există şanse să continue negocierile, el a spus: “Categoric. Nu am în momentul acesta altă explicaţie pentru acest demers, dar probabil că, dacă domnul Iohannis va avea o explicaţie, negocierile continuă fiindcă nu ne împiedicăm, în ultimă instanţă, de o asemenea afirmaţie, dar trebuie explicată”.

UPDATE Rezoluţia privind aderarea liberalilor la grupul PPE, adoptată cu majoritate de voturi

Congresul PNL a votat, sâmbătă, rezoluţia privind aderarea partidului la grupul Popularilor Europeni, cu majoritate de voturi, înregistrându-se doar trei voturi împotrivă.

După vot, preşedintele partidului, Klaus Iohannis a arătat că rezoluţia a fost adoptată cu "largă majoritate", doar trei delegaţi fiind împotrivă.

"Constat că PNL a setat direcţiile importante pentru perioada următoare, aprobând unificarea dreptei, constând în fuziunea cu PDL şi aderarea la PPE", a spus Iohannis.

UPDATE Iohannis : Invit în partid pe cei care au crezut că le va fi mai bine afară

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, ales sâmbătă în fruntea partidului de către congres, a precizat, în discursul de după anunţarea rezultatului votului, că resursele umane ale formaţiunii nu trebuie irosite, el invitând înapoi în PNL pe cei care au crezut că le va fi mai bine în afară.

"Niciodată un partid nu poate să fie prea mare şi niciodată nu trebuie să fie irosite resursele – mă refer la resursele umane – ale unui partid. De aceea daţi-mi voie azi, aici, de la această tribună, să invit înapoi în partid pe cei care, din varii motive, temporar, au crezut că le este mai bine în afara partidului", a spus Iohannis, în apluzele sălii.

"Vă mulţumesc pentru încredere şi vă asigur că vom reuşi prin noi înşine", a adăugat Iohannis.

El a ţinut să le mulţumească celor care l-au ales şi i-au acordat votul de încredere.

"Mulţumesc mult. Mulţumesc domnului preşedinte Quintus. Mulţumesc, dragi liberali. Vă mulţumesc - este un vot copleşitor - pentru votul de încredere . Acest rezultat pentru mine este foarte emoţionant', a spus Iohannis.

El a spus că votul masiv primit este "foarte frumos".

"Am îndrăznit să vin în faţa dumneavostră să vă cer votul. Am prezentat o moţiune care cred că poate să fie câştigătoate pentru PNL dar acest vot masiv, recunosc, este foarte frumos. Mulţumesc mult", a spus Iohannis.

El a mai mulţumit şi celor care lăau încurajat să facă acest pas privind candidatura la preşedinţia PNL.

"PNL are foarte multe resurse, foarte mulţi oameni care sunt capabili să facă lucruri mari, foarte mulţi oameni deosebiţi de competenşi în domeniul lor. Acest lucru mă face să fiu convins că vom reuşi împreună să facem ce ne-am propus. Acest lucru mă face să fiu convins că vom reuşi să schimbăm România în bine", a mai spus Iohannis.

UPDATE Iohannis: PDL a acceptat ca noua formaţiune să se numească PNL

Noul preşedinte al PNL, Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că este în măsură să confirme că "PDL a acceptat" ca noua formaţiune politică rezultată din fuziunea cu liberalii să se numească PNL.

"Vreau să vă spun ceva ce nu a spus nimeni, sunt în poziţia să vă confirm că PDL acceptă ca noua formaţiune să se numească PNL", le-a spus Iohannis delegaţilor la congresul PNL.

Propunerea de fuziune PNL-PDL a fost acceptată de către delegaţii la congres prin vot cu ridicare de mână, înregistrându-se doar 6 voturi "împotrivă" şi 4 abţineri. 

UPDATE 15:05 Klaus Iohannis – 1334 de voturi, Ioan Ghişe, 144 -oficial

Klaus Iohannis a câştigat, sâmbătă, alegerile pentru preşedinţia PNL, primind 1334 de voturi, din totalul de 1479 de voturi valabil exprimate la congres, contracandidatul său, Ioan Ghişe fiind votat de 144 de delegaţi.

Din totalul de 1519 voturi exprimate, aau fost valabile 1479.

Klaus Iohannis a primit 1334 de voturi pentru şefia PNL, în timp ce contracandidatul său, Ioan Ghişe, a primit 144 de voturi. 41 de voturi au fost declarate nule. 

UPDAE 14:53 Klaus Iohannis este noul preşedinte al PNL, Ghişe a luat 150 de voturi- surse

Klaus Iohannis este noul preşedinte al PNL, el priminid votul a 1334 de delegaţi la congresul liberalilor, în timp ce contracandidatul său, senatorul Ioan Ghişe a primit votul a 150 de delegaţi, au precizat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, surse liberale.

La această oră se desfăşoară votul pentru funcţiile de vicepreşedinţi ai partidului.

UPDATE 13:04 Congres PNL: A început votul pentru preşedintele partidului

Liberalii reuniţi în Congresul Extraordinar al partidului au început, sâmbătă, la această oră, votul pentru preşedinte, urmând să aleagă între cei doi candidaţi, senatorul Ioan Ghişe şi primarul Sibiului, Klaus Iohannis.

Mircea Ionescu Quintus a declarat că, în timpul votării preşedintelui PNL, 20 de persoane au cerut să vorbească în cadrul Congresului.

În cadrul Congresului de sâmbătă se vor mai alege 31 de vicepreşedinţi, 56 de persoane înscrindu-se în cursă.

Pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, Congresul va mai adopta trei rezoluţii propuse de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar şi desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale.

UPDATE Iohannis, despre viziunea sa: PNL să dea preşedintele pentru două mandate, să guverneze două mandate

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis, a precizat, sâmbătă, la congres, în discursul de candidat la preşedinţia partidului, că viziunea sa include faptul ca PNL să dea preşedintele României pentru două mandate, iar PNL să guverneze cel mai târziu din 2016, tot pentru două mandate.

UPDATE Ghişe: Îl invidiez pe Iohannis - Prin derogare, prim-vicepreşedinte, preşedinte PNL şi preşedinte

Candidatul la preşedinţia PNL Ioan Ghişe a declarat, sâmbătă în cadrul congresului PNL, că îl invidiază pe "profesorul Iohannis", pentru că acei liberali care de zece ani s-au luptat cu PSD, cu PDL, au fost nişte "fraieri", iar soluţia este "derogarea".

UPDATE 12:01 Conducerea interimară a PNL şi-a depus mandatul în Congres, Mircea Ionescu Quintus conduce lucrările

Preşedintele interimar al PNL, Klaus Iohannis a anunţat sâmbătă, după discursul lui Crin Antonescu, că actuala conducere interimară îşi depune mandatul, lucrările urmând a fi conduse până la vot de preşedintele de onoare Mircea Ionescu Quintus.

"În acest moment, conducerea interimară a PNL depune mandatul şi se retrage", a spus Iohannis, predând conducerea lucrărilor lui Mircea Ionescu Quintus.

"Din acest moment, răspund de modul în care se desfăşoară ordinea de zi. Din păcate nu am o ordine de zi", a comentat Quintus, de la prezidiu.

El a comentat şi faptul că lucrările Congresului se desfăşoară conform programului şi nu există niciun fel întârziere, precizând că este "o performanţă mai rară".

La această oră candidaţii la preşedinţia PNL îşi prezintă programul, primul fiind, în ordine alfabetică, Ioan Ghişe, urmat de Klaus Iohannis. 

UPDATE Antonescu la congres, despre "trădătorii care iau ochii": Dăm fiecare bătălia vremurilor noastre

Fostul preşedintele al PNL, Crin Antonescu, a susţinut, sâmbătă, în congresul partidului că "trădătorii iau ochii", dar din momentul în care aceştia trădează încetează să mai existe, afirmând că PNL are nevoie ca oamenii care "dau totul şi nu cer nimic" şi care să dea bătăliile vremurilor lor.

În discursul său de prezentare a raportului de activitate ca fost preşedinte al PNL, Antonescu s-a referit la Călin Popescu Tăriceanu, însă nu i-a pronunţat numele.

"Nu vreau în încheiere să număr trădătorii sau să adresez mulţumiri, nume cu nume. E şi lista trădătorilor, cumplit de lungă, evident cu cine, şi lista oamenilor care înţeleg ce înseamnă acest partid. Trădătorii iau ochii, sunt invitaţi prin emisiuni, se agită, promit, candidează, înfiinţează partid, ţin citez «vie flacăra liberalismului». Celorlalţi, nedreptăţiţi, uneori chiar nu li se ştie nici numele, chiar printre noi. Dar, dragii mei, mesajul meu din capătul acestei aventuri de existenţă împreună este că numai cei din urmă, numai cei drepţi, numai aceia contează, că numai aceia există, pentru că cine trădează încetează să existe, când trădezi încetezi să mai exişti", a declarat Antonescu, fiind aplaudat furtunos de delegaţii congresului PNL.

Fostul preşedinte al PNL a afirmat că partidul nu are în rândurile sale doar "oameni curaţi, devotaţi, dedicaţi, care să nu ceară nimic şi să dea tot".

"Dar esenţial este ca aceşti oameni să existe mereu şi esenţial este ca în viaţa partidului, continuitatea partidului, istoria partidului în fond să fie continuată de ei. Dăm fiecare bătălia vremii noastre.Nu putem face mai mult decât suntem în stare noi, nu putem face mai mult decât e posibil într-un moment al istoriei, într-o Românie aşa cum este", a mai afirmat fostul preşedinte al PNL.

Antonescu a precizat că la congresul PNL vor trebui luate decizii "pentru istorie", iar delegaţii prezenţi trebuie să mediteze asupra responsabilităţii în cazul opţiunii pe care o fac.

”Astăzi mai mult ca oricând dumneavoastră. toţi, noi toţi, nu ne putem deroba de nicio răspundere. Pentru deciziile luate azi fiecare dintre dv. trebuie să-şi asume responsabilitatea, nimeni nu poate da vina nici pe Iohannis, nici pe Antonescu, nici pe Ghişe (...) Odată şi o dată trebuie să spunem lucrurile până la capăt, măcar într-o privinţă. Nu vrem să renunţăm la numele nostru şi nici nu vom renunţa. Nu vrem şi nu vom renunţa la istoria PNL", a susţinut fostul preşedinte al PNL.

El a menţionat că greşeala PNL din anii 2000 a fost aceea de a nu se afilia PPE, greşeală care dacă nu ar fi fost făcută la acel moment ar nu s-ar fi ajuns la eşecul demersului de demitere a preşedintelui Traian Băsescu din 2012. 

UPDATE Ungureanu, congresului PNL: Dacă insistăm, îl facem pe Ponta preşedinte; nu acesta e drumul nostru

Preşedintele FC, Mihai Răzvan Ungureanu, s-a adresat, sâmbătă, congresului PNL, arătând că PSD nu ar fi ajuns la putere dacă în interiorul dreptei nu ar fi existat conflicte în ultimii zece ani şi că Dreapta l-a făcut pe premier pe Ponta, iar dacă insistă îl vor face şi preşedinte.

"Regretul meu e că azi avem o dreaptă care s-a războit cu sine şi care a ajuns la un moment dat să guverneze cu PSD. Dacă nu ar fi fost conflicte în interiorul dreptei în ultimii zece ani, PSD nu ar fi fost niciodată la putere, nuu ar influenţat destinele nostre şi azi nu ar conduce Guvernul", a spus Ungureanu.

El a arătat că reprezentanţii dreptei l-au făcut pe Ponta premier şi, dacă insistă, îl vor face şi şef al statului.

"Din păcate, noi, din această sală şi alţii care nu sunt aici azi, l-au făcut pe Victor Ponta premier. Iar dacă insistăm, îl facem şi preşedinte. Nu acesta este drumul nostru. Dar tot noi împreună îl putem trimite acasă şi de la Palatul Victoria, şi din drumul său către Cotroceni", a spus Ungureanu, fost premier.

El şi-a început discursul în faţa delegaţilor Congresului PNL spunând că e foarte plăcut să ştii că există acasă şi în politică.

Ungureanu i s-a adresat, separat, şi preşedintelui interimar al PNL, Klaus Iohannis, rostind şi câteva cuvinte în limba germană.

"Nu e o preşedinţie uşoară. PNL e un partid mare, cu pretenţii asumate şi justificate. Pe umerii dumneavostră apasă o responsabilitate uriaşă şi cred că e foarte bine să aduceţi un pic de Sibiu la Bucureşti. E nevoie de aşa ceva", i-a mai spus Ungureanu lui Iohannis, în română de data aceasta.

El a mai spus că pe strada sa politică exist trei case: cea a părinţilor săi, care e PNL, cea a prietenilor săi, care e PDL, şi propria casă.

Ungureanu a ţinut, cu acest prilej, să îi mulţumească diresct şi preşedintelui PDL, Vasile Blaga, prezent şi el ca invitat la Congresul PNL.

"Ştiu că nu poţi merge în viaţă mai departe dacă părinţii nu există, iar pietenii nu-i ţi aproape. Îi mulţmesc preşedintelui Vasile Blaga - Vasile, mulţumesc pentru sprijin şi prietenie", a spus Ungureanu.

UPDATE Blaga, liberalilor: Puterea nu o să ne cadă din cer, nu o să ne-o pună în braţe un om providenţial

Preşedintele PDL Vasile Blaga a declarat, sâmbătă, în cadrul Congresului PNL, că "puterea" nu va "cade din cer" şi nu va fi "pusă în braţe" opoziţiei de către "vreun om providenţial", pentru că "a trecut vremea oamenilor providenţiali în politică" şi că fuziunea nu înseamnă pierderea identităţii.

"Dragi liberali, vin în faţa dumneavoastră pentru a transmite mesajul de respect, solidaritate şi încredere din partea PDL", a spus Blaga în discursul susţinut în faţa Congresului PNL, el precizând că are încredere că drumul pe care au pornit împreună va duce la câştigarea alegerilor prezidenţiale de către candidatul comun.

Blaga le-a transmis "viitorilor colegi din marele partid de centru dreapta" că trăieşte "emoţia visului care urmează să se împlinească, de a vedea PNL-ul alături de PDL, în marele partid al dreptei, partidul dreptei unite".

Preşedintele PDL a arătat că a învăţat mult din experienţa oamenilor politici liberali şi a colaborat foarte bine cu liberalii, fiind "partenerii pe care i-a considerat cel mai aproape de crezul PDL",

"Nu am fost de acord cu ruperea Alianţei D.A în 2007. M-am opus intrării la guvernare a PSD-ul, în 2008, Am crezul întotdeauna că partenerul natural al PDL este PNL-ul. Pe calea pe care am pornit, dragi colegi liberali", a afirmat Vasile Blaga, adăugând că vor avea în el un colaborator onest, care îşi respectă cuvântul.

"Nu am venit în faţa dumneavoastră nici vă ofer pe tavă PNL-ul pe tavă, nici să ofer PDL-ul, pe tava cuiva. Asta numai propaganda pesedistă poate inventa", a spus Blaga.

Liderul PDL a mai spus că trebuie să ne respectăm trecutul, dat să fim capabili să învăţăm din lecţile prezentului, şi a arătat că europarlametarele au demonstrat faptul că nu se poate construi o alternativă câştigătoare, dacă PNL şi PDl nu merg împreună, împotriva PSD-ului.

"PNL şi PDL, într-un singur partid (..) Acesta este mandatul imperativ pe care ni l-au dat românii", a declarat Vasile Blaga.

Liderul democrat-liberal a mai arătat că PDL ţine la trecutul lui, aşa cum şi liberalii se mândresc cu tradiţia partidului lui, dar fuziunea va păstra nealterat spiritul şi tradiţia celor două partide.

Potrivit lui Vasile Blaga, "dintr-o perspectivă mai largă, naşterea partidului de dreapta răspunde unei necesităţi istorice. ”Nu numai că acest partid va fi contraponderea reală şi victorioasă la PSD, dar va lansa şi programul pentru România, pentru ţară, pentru următorii zece, cinsprezece ani", a menţional liderul democrat-liberal.

"Puterea nu o să ne cadă din cer şi nu o să ne-o pună în braţe vreun om providenţial. A trecut epoca oamenilor providenţiali în politică. E vremea muncii în echipă, e vremea construcţiei, a programelor", a afirmat Vasile Blaga.

El a ţinut să le transmită liberalilor că decizia luată de a construi un nou partid şi candidat comun a avut impact pozitiv în toată ţara:"Asta aşteptau cetăţenii şi nu avem voie să îi dezamăgim".

El s-a referit şi la cei care mai au îndoieli faţă de această fuziune, spunând că le adresează o întrebare: "De ce propaganda pesedistă s-a năpustit cu furie asupra parteneriatului nostru comun? Pentru că le este frică , pentru că ştiu că unirea noastră înseamnă înfrângerea lor".

Blaga a mai spus că vremea schimbării a sosit, iar Congresul PNL va da un semnal puternic în acest sens.

Vasile Blaga a transmis ”tot ce este mai bun” liberalilor, în finalul discursului său.

După mesaj, Vasile Blaga l-a salutat pe Crin Antonescu, pe care l-a îmbrăţişat şi a dat mâna cu preşedintele interimar al PNL Klaus Iohannis.

Delegaţia PDL a părăsit lucrările Congresului PNL, după mesajele de la începutul reuniunii. 

Lucrările celei de-a doua zi a congresului PNL au fost deschise prin intonarea Imnului Naţional, dar nu şi a imnului partidului.

Liberalii îşi vor alege în congresul PNL preşedintele partidului, dintre Klaus Iohannis şi Ioan Ghişe, dar şi 31 de vicepreşedinţi dintre cei 56 care s-au înscris în cursă.

La congres au venit invitaţi din partea societăţii civile, a sindicatelor şi patronatelor, precum şi reprezentanţi ai ambasadelor.

De asemenea, la congres au ajuns liderii PDL, Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Gheorghe Flutur, Gheorghe Falcă, George Scripcaru şi Anca Boagiu, dar şi preşedintele Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu.

În cadrul congresului, pe lângă alegerea noii conduceri a PNL, vor fi adoptate trei rezoluţii propuse de actualul preşedinte interimar al PNL, Klaus Iohannis, pentru fuziunea cu PDL, asocierea la PPE, dar şi desemnarea candidatului din partea liberalilor la alegerile prezidenţiale.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici