Lăzăroiu, pe Facebook: Nu s-a născut paiaţa care să mă demită

Fostul consilier prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a comentat, vineri, pe contul său de Facebook, decizia preşedintelui interimar Crin Antonescu de a elibera din funcţie consilierii preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, el scriind: "Nu s-a născut paiaţa care să mă demită".

Urmărește
2795 afișări
Imaginea articolului Lăzăroiu, pe Facebook: Nu s-a născut paiaţa care să mă demită

Sebastian Lăzăroiu (Imagine: Adrian Stoicoviciu/Mediafax Foto)

Lăzăroiu şi-a înaintat demisia din funcţia de consilier prezidenţial în data de 10 iulie, în momentul în care Crin Antonescu a preluat mandatul de preşedinte interimar.

Lăzăroiu a demisionat în acelaşi timp cu purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Oprea.

Pe 19 iulie, preşedintele suspendat Traian Băsescu s-a referit la preşedintele interimar Crin Antonescu folosind sintagma "paiaţa de la Cotroceni", care ar urma să răspundă în faţa legii în pentru încercarea de destructurare a structurilor de securitate ale statului român.

Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a semnat vineri decretele de eliberare din funcţii a consilierilor prezidenţiali ai lui Traian Băsescu, respectiv Iulian Chifu, Iulian Fota, Cristian Diaconescu, Bogdan Drăgoi şi Bogdan Mănoiu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici