- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (13.10.2016, 12:02)
- Roxana Preda
Legea Big Brother este constituţională
Curtea Constituţională a României a respins joi excepţiile de neconstituţionalitate la Legea Big Brother care reglementează prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Urmărește
4882 afișări
Legea Big Brother este constituţională
CCR a judecat joi două excepţii de neconstituţionalitate ridicate în instanţă la legea 235/2015, aşa-numita lege Big Brother. Actul normativ a fost atacat la CCR în noiembrie 2015 în cadrul unor procese pe rolul Judecătoriilor Sector 3 şi Sector 6, dar până acu judecătorii constituţionali nu au reuşit să ia o decizie.
Legea privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, aşa-numita lege Big Brother, a fost promulgată de preşedintele Iohannis pe 9 octombrie 2015, după ce pe 23 septembrie fusese adoptată de Camera Deputaţilor cu 187 voturi "pentru", 12 "împotrivă" şi 22 abţineri, proiectul.
Proiectul de lege, asumat de liderii partidelor parlamentare în baza unor consultări care au avut loc la Cotroceni în mai, prevede că datele de trafic referitoare la abonaţi şi utilizatori, prelucrate şi stocate de către furnizorul unei reţele publice de comunicaţii electronice sau de către furnizorul unui serviciu de comunicaţii electronice destinat publicului vor fi şterse sau transformate în date anonime atunci când nu mai sunt necesare la transmiterea unei comunicări, dar nu mai târziu de trei ani de la data efectuării comunicării.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Potrivit legii, prelucrarea datelor de trafic, în scopul stabilirii obligaţiilor contractuale ce privesc abonaţii serviciilor de comunicaţii cu plata în avans va fi permisă până la împlinirea unui termen de 3 ani de la data efectuării comunicării.
Accesarea datelor se va putea face într-un cadru precis delimitat, de către instanţa de judecată sau cu autorizarea prealabilă a judecătorului. Legea mai stabileşte că atunci când sunt transmise în format electronic, solicitările şi răspunsurile se semnează cu semnătură electronică extinsă, bazată pe un certificat calificat, eliberat de un furnizor de servicii de certificare acreditat, pentru asigurarea integrităţii datelor.
Cea mai importantă şi contestată prevedere stabilieşte că, la solicitarea instanţelor de judecată sau la solicitarea organelor de urmărire penală ori a organelor de stat cu atribuţii în domeniul apărării şi al securităţii naţionale, cu autorizarea prealabilă a judecătorului stabilit potrivit legii, furnizorii de reţele publice de comunicaţii de reţele electronice destinate publicului pun la dispoziţia acestora, de îndată, dar nu mai târziu de 48 de ore, datele de trafic, datele de identificare a echipamentului şi datele de localizare, în conformitate cu prevederile referitoare la protecţia informaţiilor cu caracter personal.
Din 2009 au fost promovate mai multe variante ale legii privind datele personale - aşa-numita Legea Big Brother - acestea fiind însă respinse de Curtea Constituţională pe motiv că încalcă drepturile şi libertăţile individului. De altfel, fostul şef al SRI George Maior a demisionat în ianuarie 2015, susţinând ulterior că motivul demisiei sale a fost respingerea legilor Big Brother de către CCR.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe