Legea prevenţiei şi declararea zile de 2 iunie ca zi liberă pentru bugetari, pe masa Executivului

Proiectul Legii prevenţiei, hotărârea prin care ziua de 2 iunie se declară zi liberă şi o ordonanţă de urgenţă care va permite autorităţilor locale să aloce maxim 5% din bugetul lor pentru cluburile sportive sunt pe ordinea de zi a şedinţei de joi

Urmărește
1574 afișări
Imaginea articolului Legea prevenţiei şi declararea zile de 2 iunie ca zi liberă pentru bugetari, pe masa Executivului

Legea prevenţiei şi declararea zile de 2 iunie ca zi liberă pentru bugetari, pe masa Executivului

Pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Executivului se află aprobarea proiectului Legii prevenţiei. În urmă cu o săptămână, mi nistrul pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu, afirma că proiectul are majoritatea avizelor necesare aprobării proiectului de lege.

”Actul normativ constituie principiile de bază ale codului economic al României, este structurat pe doi piloni esenţiali şi anume crearea cadrului optim de educare şi informare a operatorilor economici şi identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control”, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu.

El a apreciat că Legea prevenţiei va fi o primă măsură ”de emancipare” a actului de control şi un prim pas de restabilire a unui cadru de încredere, element esenţial pentru ”un mediu de business stabil şi sănătos”.

Potrivit acestuia, cadrul reglementat de acest act normativ acordă operatorilor economici posibilitatea de a remedia o abatere constatată la primul control într-un termen de maxim 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de până acum, în urma actului de control se dă doar un avertisment fără aplicarea sancţiunii prevăzute de lege pentru contravenţia înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, după un nou control, să se constate fie remedierea acesteia fie să se aplice sancţionarea pentru neconformare.

De asemenea, pe ordinea de zi a şedinţei de joi a Guvernului se află şi o Hotărâre pentru a declara ziua 2 iunie zi liberă nelucrătoare pentru bugetari, pentru a se face o ”punte” între mai multe zile libere nelucrătoare declarate prin lege.

Astfel, ziua de 1 iunie este declarată sărbatoare legală. Urmează 2 iunie, iar 3 şi 4 iunie sunt sâmbătă şi duminică. Ziua de 5 iunie, luni, este tot o sărbătoare legală nelucrătoare - cea de-a doua zi de Rusalii.

Totodată, membrii Guvernului vor dezbate şi un proiect de ordonanţă de urgenţă care modifică Legea educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000. Potrivit modificărilor din proiectul MTS, autorităţile publice vor putea aloca sume pentru finanţarea cluburilor sportive în limita a maxim 5% din bugetul alocat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici