- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (30.08.2018, 11:44)
- Vasile Magradean
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
PESTA porcină africană | Un europarlamentar cere 110 milioane de euro de la UE pentru fermierii români/ Lider PNL: Virusul, răspândit de oameni neinformaţi şi fără încredere în autorităţi
Europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, a depus, joi, două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru 2019, prin care cere alocarea de 110 milioane de euro pentru fermierii din Uniunea Europeană, inclusiv din România, afectaţi de pesta porcină africană.
Urmărește
1649 afișări
Lider PNL: Pesta porcină africană, răspândită de oameni neinformaţi şi fără încredere în autorităţi
„Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a depus astăzi două amendamente la Proiectul de buget al Uniunii Europene (UE) pentru anul 2019 prin care solicită alocarea, în total, a 110 milioane de euro pentru despăgubirea fermierilor din statele membre ale Uniunii Europene afectaţi de pesta porcină africană, inclusiv fermierii din România”, a transmis europarlamentarul PNL, Siegfried Mureşan, într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Europarlamentarul PNL cere în cele două amendamente depuse ca 100 de milioane de euro să fie destinaţi fermierilor afectaţi, iar 10 milioane de euro să meargă la Fondul privind măsurile de urgenţă legate de sănătatea animalelor şi plantelor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Guvernul PSD-PNL publică scrisoarea Ucrainei despre interzicerea lui George Simion în țară. Ce spune liderul AUR
-
Studiu: Care sunt ţările cu cei mai educaţi politicieni? Cum stă România la acest capitol
-
Protestatarii din regiunea Abhazia refuză să părăsească parlamentul
-
Finalul războiului din Ucraina se întrevede. Declaraţia lui Zelenski: „se va termina mai repede” cu Trump preşedinte
„Astfel, primul amendament al lui Siegfried Mureşan prevede alocarea a 100 de milioane de euro către Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) pentru măsurile specifice destinate fermierilor afectaţi de pesta porcină africană. În cel de-al doilea amendament, deputatul european solicită creşterea cu 10 milioane de euro, de la 50 de milioane de euro, la 60 de milioane de euro, a alocărilor pentru Fondul privind măsuri de urgenţă legate de sănătatea animalelor şi a plantelor din cadrul Programului pentru Produse şi Hrana Animalelor gestionat de Comisia Europeană”, se arată în comunicatul primit.
După depunerea amendamentelor, Siegfried Mureşan a prezentat situaţia României, explicând necesitatea aprobării bugetului cerut.
„Numărul focarelor de pestă porcină africană din România creşte de la o zi la alta. Avem deja 10 judeţe din România în care s-au identificat focare şi alte 7 judeţe cu risc crescut de contaminare. Epidemia a cauzat până acum pagube de zeci de milioane de euro pentru fermierii români, iar această sumă continuă să crească. De aceea, am cerut astăzi, prin două amendamente, alocarea a 110 milioane de euro din Bugetul Uniunii Europene de anul viitor pentru măsuri privind sprijinirea fermierilor europeni afectaţi de pesta porcină, inclusiv fermierii din România”, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan după depunerea amendamentelor.
Europarlamentarul mai spune că este necesară stoparea răspândirii pestei porcine, pentru a fi alocaţi banii, pentru că, până în acest moment „ autorităţile române nu au luat nici măcar măsurile recomandate de Comisia Europeană pentru prevenirea apariţiei pestei porcine”.
„Dar condiţia principală pentru ca aceşti bani să fie alocaţi şi să ajungă la fermierii români afectaţi este ca Guvernul României şi autorităţile române să stopeze răspândirea pestei porcine africane, lucru pe care autorităţile române nu l-au făcut la timp. Mai mult, autorităţile române nu au luat nici măcar măsurile recomandate de Comisia Europeană pentru prevenirea apariţiei pestei porcine. Dovada acestui fapt este raportul de audit al Comisiei publicat în septembrie 2017. De aceea, cer Guvernului şi autorităţilor române abilitate să aplice de urgenţă măsurile necesare pentru stoparea răspândirii focarelor tocmai pentru ca fermierii români să poată beneficia anul viitor de fondurile europene pe care le-am solicitat. Guvernul nu trebuie să fie un obstacol în accesarea acestor fonduri de către fermieri”, a adăugat deputatul european.
Proiectul de buget al Uniunii Europene pentru anul 2019 urmează a fi adoptat de Parlamentul European şi Consiliul Uniunii Europene până la finalul lunii noiembrie.
Lider PNL: Pesta porcină africană, răspândită de oameni neinformaţi şi fără încredere în autorităţi
Vicepreşedintele PNL, deputatul Adrian Oros, susţine că răspândirea pestei porcine africane a fost făcută de oameni, care nu au fost informaţi şi nu au avut încredere în autorităţi, astfel că au ascuns faptul că au animale bolnave în gospodării, le-au sacrificat şi au vândut animalele în alte judeţe.
Adrian Oros, medic veterinar de profesie, a declarat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, că virusul pestei porcine a fost adus în Satu Mare şi Tulcea de către mistreţii din Ucraina.
„Virusul pestei porcine a trecut şi trece dintr-un judeţ într-altul nu prin mistreţi, ci prin oameni sau prin mijloace de transport. Oamenii nu au avut încredere în autorităţi. Primul focar din acest an apărut în 10 iunie în Tulcea şi abia în 28 iunie s-a convocat Centrul Naţional de Combatere a Bolilor, şi abia atunci au ieşit public şeful ANSVSA şi ministrul Agriculturii. Oamenii au ascuns faptul că aveau în gospodării animale bolnave, le-au sacrificat şi au vândut animalele, le-au transportat dintr-un judeţ în altul, astfel că pesta porcină africană a cuprins 7 – 8 judeţe. Mistreţii da, au adus boala din Ucraina în Satu Mare anul trecut, şi în Tulcea, dar răspândirea bolii s-a făcut de către om pentru că oamenii nu au fost informaţi şi nu au avut încredere”, a spus Oros.
Întrebat de corespondentul MEDIAFAX ce efecte au măsurile de dezinfectare prin instalarea de covoraşe pe drumuri şi spălarea roţilor autovehiculelor cu diferite substanţe, Adrian Oros a spus că acestea au efect, dacă pe drum trec doar autovehicule.
„Dar dacă în portbagaj sunt animale vii din zone în care evoluează pesta porcina africană sau sunt produse din carne sau carne din animale sacrificate după ce au prezentat semnele de boală, virusul va trece. Autorităţile sunt incapabile să gestioneze problema pestei porcine africane iar măsurile tardive şi incomplete trădează incompetenţa Guvernului şi alte interese”, a conchis deputatul liberal.
Citește pe alephnews.ro: FastGlioma ajută neurochirurgii în detectarea tumorilor reziduale. Cum funcționează sistemul cu Inteligență Artificială
Citește pe www.zf.ro: Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Sectorul tech e „zguduit” de prezența lui Elon Musk. Ce impact are noua Administrație Trump asupra marilor companii
Încă o insolvenţă zguduie piaţa: Unul dintre cele mai cunoscute branduri româneşti a cedat şi a intrat în insolvenţă
Povestea româncei care a creat una dintre cele mai importante afaceri româneşti, cu care a devenit şi miliardară in euro
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner a dat o declarație ciudată despre relația lor
PROSPORT.RO
Interpretul de muzică populară, Igor Cuciuc, și-a pierdut singurul copil! Andreea a căzut secerată la petrecerea de la Balul Bobocilor 😢
CANCAN.RO
Cât a plătit acest bucureștean, în localul lui Mugur Mihăiescu, pentru un singur ou ochi și o porție de mămăligă, cu brânză și smântână
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe