Prima pagină » Politic » Lideri ai USL se reunesc la Parlament. Ar putea fi abordată şi problema schimbării şefului ANAF

Lideri ai USL se reunesc la Parlament. Ar putea fi abordată şi problema schimbării şefului ANAF

Lideri ai USL se vor reuni, luni seara, la Parlament pentru o discuţie privind mai multe teme politice, ocazie cu care ar urma să fie abordată şi problema schimbării din funcţie a preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), au declarat surse politice.
Lideri ai USL se reunesc la Parlament. Ar putea fi abordată şi problema schimbării şefului ANAF

Surse guvernamentale au declarat anterior că Şerban Pop a fost anunţat că va fi retras de la conducerea ANAF într-o discuţie avută, luni, cu premierul Victor Ponta, în timp ce oficiali din Ministerul Finanţelor, condus de liberalul Daniel Chiţoiu, susţin că postul ar urma să fie preluat de Gelu Ştefan Diaconu, secretar de stat în Ministerul Economiei, susţinut de PNL.

Contactat de MEDIAFAX, premierul Ponta nu a transmis până la această oră un răspuns, iar deciziile de schimbare nu au fost publicate în Monitorul Oficial.