Linie dreaptă pentru revizuirea Constituţiei | Camera Deputaţilor a adoptat modificarea Legii referendumului, necesară pentru aprobarea proiectului de redefinire a familiei/ Dragnea: Mă interesează ca românii să decidă, nu altcineva

Camera Deputaţilor a adoptat marţi proiectul de modificarea a Legii refrendumului care prevede că referendumul trebuie să fie organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei. Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, un raport favorabil proiectului, operând modificări de tehnică legislativă asupra cărora au revenit şi marţi dimineaţă, după ce plenul a decis să retrimită proiectul la comisie pentru a elimina o prevedere care se repeta, actul normativ fiind supus votului final al plenlui în aceeaşi zi.

Urmărește
4862 afișări
Imaginea articolului Linie dreaptă pentru revizuirea Constituţiei | Camera Deputaţilor a adoptat modificarea Legii referendumului, necesară pentru aprobarea proiectului de redefinire a familiei/ Dragnea: Mă interesează ca românii să decidă, nu altcineva

Linie dreaptă pentru revizuirea Constitiţiei | Camera Deputaţilor a adoptat modificarea Legii referendumului, necesară pentru aprobarea proiectului de redefinire a familiei/ Dragnea: Mă interesează ca românii să decidă, nu altcineva

Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că este interesat ca decizia privind modificarea Constituţiei pe tema redefinirii familiei să fie luată de către români, nu de altcineva, el exprimându-şi speranţa că şeful statului nu va întârzia procedura.

Întrebat cum răspunde celor care apreciază că România va face mulţi paşi înapoi prin acest referendum şi va da un semnal prost în Uniunea Europeană, Dragnea a răspuns: „Pe mine mă interesează să dea un semnal foarte serios în interiorul ţării pentru că eu încă sunt român, voi rămâne român, mă interesează ca această decizie să fie luată de români, nu de altcineva”.

Dragnea a spus că el va merge la vot la referendumul de revizuire a Constituţiei, având în vedere că a susţinut public iniţiativa celor 3 milioane de români.

Dragnea a mai spus că în cursul zilei de marţi Camera Deputaţilor a adoptat o completare la Legea referendumului, având în vedere lacuna legislativă existentă privind iniţiativele cetăţeneşti.

„Odată cu adotarea de azi, sigur, după promulgare, am reuşit încă un pas până la organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Nu putem să facem un calendar pentru referendum că depindem de promulgarea preşedintelui. Din momentul în care va promulga legea, colegii în Senat vor adopta în final legea de modificare a Constituţiei şi de abia de atunci putem estima un calendar. Să sperăm că nu sunt probleme la Cotroceni şi că legea asta va fi promulgată. Sper să nu atace nimeni la CCR, nici nu sunt motive, în aşa fel încât până începe iarna să avem acest referendum, pentru ca românii să se poată exprima”, a mai spus Dragnea.

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de modificarea a Legii refrendumului care prevede că referendumul trebuie să fie organizat în termen de 30 de zile de la adoptarea proiectului de revizuire a Constituţiei.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a dat, luni, un raport favorabil proiectului operând modificări de tehnică legislativă asupra cărora au revenit şi marţi dimineaţă, după ce plenul a decis să retrimită proiectul la comisie pentru a elimina o prevedere care se repeta, actul normativ fiind supus votului final al plenului în aceeaşi zi.

PSD şi-a fixat, sâmbătă, ca prioritate legislativă, adoptarea rapidă a Legii referendumului, aceasta fiind necesară pentru aprobarea, în Senat, a Legii de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei, intenţia fiind de a organiza referendumul de revizuire în toamnă.

PSD şi-a fixat, sâmbătă, ca prioritate legislativă, adoptarea rapidă a Legii referendumului, aceasta fiind necesară pentru aprobarea, în Senat, a Legii de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei, intenţia fiind de a organiza referendumul de revizuire în toamnă.

„(Priorităţile legislative privesc, n.r.) Legea referendumului, cu precizarea că săptămâna viitoare va trebui să fie avizată în comisie (Comisia juridică, n.r.) şi adoptat raportul pentru ca la votul final următor să o adoptăm”, a spus, sâmbătă, la Mamaia, liderul PSD Liviu Dragnea.

El a spus că Legea referendumului trebuie adoptată repede, ea fiind necesară pentru a intra la vot final în Senat Legea de modificare a Constituţiei cu privire la definirea familiei.

„Ştiţi bine că avem un angajament în acest sens şi intenţia noastră este ca în această toamnă să ajungem să oganizăm referendumul pentru modificarea Constituţiei pe tema familiei”, a mai spus Dragnea.

CExN al PSD s-a reunit, în aceast sfârşit de săptămână, la Mamaia, pentru a discuta, printre altele, despre programul legislativ pentru sesiunea parlamentară de toamnă.

Legea privind referendumul, aflată în dezbatere, prevede că referendumul pentru revizuirea Constituţiei se organizează în cel mult 30 de zile de la data aprobării propunerii de revizuire. În forma iniţială se prevedea că referendumul se organizează în ultima duminică a perioadei de 30 de zile de la data adoptării propunerii de revizuire.

Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici