VIDEO. Prima asumare de răspundere în Parlament a Guvernului Orban. Executivul a renunţat la măsura pensionării anticipate a magistraţilor / Amendamentele privind modificarea ţintei de deficit bugetar, respinse

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei şedinţe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea, modificarea legilor Justiţiei, abrogarea OUG 51 şi legea plafoanelor bugetare. Guvernul va renunţa la asumarea răspunderii legată de prevederea privind pensionarea anticipată a magistraţilor, au declarat surse politice, pentru MEDIAFAX. Măsura urmează să fie anunţaţă în şedinţa de joi a Executivului, care începe la ora 10.00.

Urmărește
5576 afișări
Imaginea articolului VIDEO. Prima asumare de răspundere în Parlament a Guvernului Orban. Executivul a renunţat la măsura pensionării anticipate a magistraţilor / Amendamentele privind modificarea ţintei de deficit bugetar, respinse

Guvernul Orban îşi asumă răspunderea pe trei proiecte. Parlamentul se întruneşte astăzi în plen reunit

UPDATE ora 12.55 Guvernul a respins amendamentele privind modificarea ţintei de deficit bugetar

Executivul a respins amendamentele propuse de grupurile parlamentare pe modificarea ţintei de deficit bugetar, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ionel Dancă. În schimb, a fost crescut plafonul bugetului alocat unităţilor administrativ teritoriale.

„Pentru proiectul de lege privind plafoanele bugetare au fost de asemenea depuse amendamente din partea grupurilor parlamentare USR, ALDE şi PNL. Amendamente referitoare la deficitul bugetar pentru anul 2020, în sensul stabilirii ţintei de deficit bugetar la 3% pentru anul 2020, nu a fost fundamentat şi s-a propus respingerea acestui amendament. De asemenea propunerea de creştere a deficitului bugetar la 3,95% pentru anul 2020 nu corespunde cu viziunea actualului Guvern, care intenţionează să ia măsuri pentru consolidarea fiscală şi bugetară, în anul 2020, în sensul ajustării deficitului bugetar de la 4,4% estimat pentru finalul acestui an la 3,6%. Şi că urmare a fost respins şi acest amendament”, a declarat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.

Pe de altă parte, acesta a spus că au fost adoptate două amendamente ale grupului parlamentar al PNL, unul care avea în vedere corectarea unei erori materiale şi al doilea pentru creşterea plafonului pentru UAT-uri.

„De asemenea, modificarea bugetului alocat unităţilor administrativ teritoriale, în sensul creşterii acestui plafon de la 78,33 miliarde lei la 78,79 miliarde lei, aceasta fiind consecinţa creştereii nevoii de finanţare pentru unităţile administrativ teritoriale, în urma schimbării formulei de alocate a veniturilor din impozitul pe venit la nivelul autorităţilor locale”, a conchis Dancă.

Bugetul pentru 2020 va fi prezentat în Parlament între 15 şi 20 decembrie, a anunţat, luni, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu. El a spus că bugetul este construit pe un deficit de 3,5% din PIB.

UPDATE ora 12.40 Guvernul renunţă la asumarea răspunderii privitoare la pensionarea anticipată a magistraţilor

Guvernul nu îşi va mai asuma răspunderea pentru prorogarea termenului pensionării anticipate a magistraţilor, a anunţat Ionel Dancă. Contextul este cel în care Senatul a adoptat decizional, miercuri, o măsură similară.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a adăugat că Guvernul nu îşi mai asuma răspunderea nici prorogarea termenului pentru creşterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei.

„A rămas în vigoare angajarea răspunderii guvernului în ceea ce priveşte amânarea termenului pentru creşterea vechimii în vederea accederii magistraţilor la Institutul Naţional de Magistratură”, a anunţat Ionel Dancă, miercuri, la finalul şedinţei Executivului.

UPDATE ora 10.40 Ludovic Orban a anunţat, joi, că au fost primite de la Parlament amendamentele aleşilor pe cele trei proiecte pe care Guvernul şi-a asumat răspunderea. Premierul a adăugat că Executivul poate să le aprobe pe unele dintre ele, iar pe altele să le respingă.

„Şedinţa are pe ordinea de zi discutarea amendamentelor primite pe angajarea răspunderii, primite de la Parlament. Să luaţi legătura cu Parlamentul şi să verificaţi dacă ne-au fost transmise toate amendamentele formulate de parlamentari, pentru că e obligatoriu să luăm în discuţie toate amendamentele formulate de parlamentari. E foarte important ca în timpul procedurii să luăm în dezbatere toate amendamentele. Unele putem să le aprobăm, altele putem să le respingem, dar trebuie să le avem pe toate fiindcă aşa este, potrivit Constituţiei”, a declarat Ludovic Orban, la începutul şedinţei de joi a Executivuui.

UPDATE ora 09.50 De asemenea, Guvernul va renunţa la asumarea răspunderii şi asupra prevederilor legate de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii, au adăugat sursele citate.

Măsura care va fi anunţată joi de Cabinetul Orban vine în contextul în care Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă iniţiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraţilor este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menţinută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Guvernul şi-a asumat răspunderea, în şedinţa de marţi, pentru modificarea Legilor Justiţiei, abrogarea OUG 51 privind transportul judeţean care bloca decontarea transportului pentru elevi şi legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiţiei propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2020 a pensionării anticipate a magistraţilor, creşterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar şi partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va lua act de votul din Senat în şedinţa de joi, care începe la ora 10.00 şi va decide în privinţa modificărilor legilor Justiţiei, respectiv a amânării pensionării anticipate a magistraţilor, pentru care Executivul urmează să-şi asume răspunderea.

Camera Deputaţilor şi Senatul se reunesc, joi, în plen de reunit, începând cu ora 12.00 în trei şedinţe succesive, pentru cele trei proiecte pentru care Guvernul şi-a asumat răspunderea.

Ştirea iniţială:

Conform calendarului stabilit în şedinţa de miercuri a Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, amendamentele pot fi depuse de aleşi până, joi, la ora 10.00.

Guvernul şi-a asumat răspunderea pe modificarea Legilor Justiţiei, pentru abrogarea OUG 51 privind transportul judeţean care bloca decontarea transportului pentru elevi şi legea plafoanelor bugetare pentru anul viitor, în vederea adoptării ulterioare a Legii bugetului pe 2020.

Executivul a adoptat cele trei proiecte pe care îşi asumă răspunderea în şedinţa de marţi seara.

Proiectul care prevede modificarea Legilor justiţiei propune prorogarea pentru data de 1 ianuarie 2020 a pensionării anticipate a magistraţilor, creşterea numărului judecătorilor în completele inferioare, de la doi la trei, dar şi partea legată de vechimea pentru accederea în Institutul Naţional al Magistraturii.

Între timp, Senatul a adoptat, miercuri, în calitate de for legislativ decizional, o altă iniţiativă legislativă prin care pensionarea anticipată a magistraţilor este amânată până la 1 ianuarie 2022, fiind menţinută în această perioadă vechimea minimă de 25 de ani.

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că Guvernul va lua act de votul din Senat în şedinţa de joi, care începe la ora 10.00 şi va decide în privinţa modificărilor legilor Justiţiei, respectiv a amânării pensionării anticipate a magistraţilor, pentru care Executivul urmează să-şi asume răspunderea.

„În cadrul unei ordonanţe de urgenţă care a fost dată de domnul Tudorel Toader când s-a întors de la Comisia de la Veneţia, în cursul dezbaterii şi aprobării legii de aprobare a ordonanţei s-au introdus aceste amendamente, care prorogă termenul. Noi am convocat şedinţa de guvern mâine (joi - n.r.) la ora 10.00, când expiră termenul în care parlamentarii pot să depună amendamente la cele 3 proiecte de lege. Evident vom lua act de acest vot la Senat şi vom decide în consecinţă”, a explicat Orban.

Constituţia prevede, la articolul 114 că Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege.

De asemenea, „Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113”.

Articolul 113 din Legea fundamentală prevede că Parlamentul poate retrage încrederea acordată Guvernului, în plen reunit, „prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor”.

Dacă Guvernul nu a fost demis, atunci proiectul de lege prezentat, modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică generală devine obligatorie pentru Executiv.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

/**/