„Nu, nu a răspuns. Sper să înţeleagă preşedintele demersul nostru, care este unul firesc. Avem deja o coaliţie constituită. Am stabilit că vom lucra împreună, vom face o propunere unică de candidat pentru funcţia de prim-ministru şi ni se pare firesc să mergem împreună”, a spus Dragnea.
„Noi mâine la 11.00 vom merge împreună cu colegii de la ALDE”, a adăugat Dragnea, care a menţionat că scrisoarea către şeful statului a fost transmisă luni după-amiază, imediat după semnarea protocolului de constituire a coaliţiei PSD-ALDE.
Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat să primească PSD şi ALDE la aceeaşi oră la consultări
Preşedintele Klaus Iohannis a acceptat să primească împreună PSD şi ALDE la consultări, în cursul zilei de miercuri, după ce Liviu Dragnea a anunţat că va face o solicitare oficială, a declarat, pentru MEDIAFAX, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui României.
„Domnul preşedinte a primit scrisoarea trimisă de PSD şi ALDE şi a fost de acord să îi primească la consultări împreună, mâine, de la ora 11”, a declarat, pentru agenţia MEDIAFAX, Mădălina Dobrovolschi, purtătorul de cuvânt al preşedintelui.
Iniţial, Partidul Soocial Democrat a fost invitat la consultări în cursul zilei de miercuri, iar ALDE în cursul zilei de joi.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, luni, după ce a semnat protocolul de constituire a coaliţiei de guvernare PSD-ALDE, că cele două formaţiuni vor merge împreună la consultările convocate de preşedintele Klaus Iohannis pe tema desemnării prim-ministrului.
”O să-i trimitem preşedintelui o scrisoare în care o să-l anunţăm în mod oficial de constituirea acestei coaliţii, o să-i trimitem şi textul protocolului, o să-l informăm că o să mergem împreună şi o să mergem împreună – am înţeles că miercuri la 11.00 e invitat PSD – miercuri la 11.00 mergem împreună”, a spus Dragnea.