Macovei: Am dubii că diagnosticul lui Năstase este corect, întrucât e dat de Brădişteanu

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, sâmbătă, că are dubii serioase în legătură cu diagnosticul fostului premier Adrian Năstase, având în vedere că a fost pus de Şerban Brădişteanu, fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie.

Urmărește
3824 afișări
Imaginea articolului Macovei: Am dubii că diagnosticul lui Năstase este corect, întrucât e dat de Brădişteanu

Monica Macovei (Imagine: Gabriel Pecheanu - MEdiafaxFoto)

"Am dubii serioase cu privire la faptul că Adrian Năstase este tratat şi primeşte diagnostic de la doctorul Brădişteanu (...) Faptul că diagnosticul îl pune doctorul Brădişteanu, care a fost senator PSD şi cercetat pentru corupţie, nu-mi dă o stare de linişte cu privire la faptul că diagnosticul este unul corect", a spus Monica Macovei.

Ea a menţionat că cere demisia lui Ioan Rus, considerând că acesta a încălcat legea săvârşind un abuz.

Fostul ministru al Justiţiei a făcut această declaraţie înainte de a participa la Congresul de constituire a Partidului Noua Republică.

Fostul premier Adrian Năstase a încercat să se sinucidă, miercuri seară, la locuinţa sa din strada Zambaccian, după ce fusese condamnat definitiv la doi ani de detenţie în dosarul "Trofeul Calităţii". Năstase este internat la Spitalul Floreasca, unde a fost operat joi dimineaţă.

Medicul Şerban Brădişteanu a declarat, vineri, că, la dorinţa familiei lui Adrian Năstase, Spitalul Floreasca nu mai poate să furnizeze niciun fel de informaţie privind starea de sănătate a fostului premier.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici