Macovei cere demisia lui Oprea, în lipsa unor explicaţii privind moartea poliţistului Bogdan Gigină

Eurodeputatul Monica Macovei consideră că vicepremierul Gabriel Oprea ar trebui să demisioneze în lipsa unor explicaţii rapide şi credibile legate de accidentul în urma căruia poliţistul Bogdan Gigină, care însoţea coloana oficială a vicepremierului, a murit.

Urmărește
1126 afișări
Imaginea articolului Macovei cere demisia lui Oprea, în lipsa unor explicaţii privind moartea poliţistului Bogdan Gigină

Macovei cere demisia lui Oprea, în lipsa unor explicaţii privind moartea poliţistului Bogdan Gigină

"Generalul Oprea avea de răspuns la mai multe întrebări legate de moartea poliţistului Bogdan Gigină, despre care Poliţia Capitalei recunoaşte că se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu (…) , asigurând deplasarea în siguranţă, a coloanei oficiale a viceprim-ministrului pentru securitate naţională, ministrul afacerilor interne. Rudele poliţistului spun că se afla în coloana oficială a ministrului, deşi acesta nu avea dreptul la escortă, pentru că nu era o situaţie de urgenţă", se arată într-o declaraţie de presă a eurodeputatului.

Macovei spune că "în lipsa unor răspunsuri rapide şi credibile, soluţia este demisia generalului Oprea", adăugând că acesta a refuzat să dea explicaţii şi în ceea ce priveşte acuzaţiile de plagiat care i-au fost aduse.

Şi copreşedintele PNL Alina Gorghiu îi solicită lui Gabriel Oprea să dea explicaţii publice legate de condiţiile în care s-a produs accidentul în urma căruia poliţistul care însoţea coloana oficială a vicepremierului a decedat, precizând că trebuie să răspundă la mai multe întrebări.

Poliţistul Bogdan Cosmin Gigină (28 de ani) de la Brigada Rutieră a Capitalei a decedat marţi seară, la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, unde a fost transportat după ce a căzut cu motocicleta într-o groapă de pe bulevardul Ştirbei Vodă din Capitală.

La două zile de la producerea accidentului, Poliţia Capitalei a confirmat că poliţistul asigura deplasarea coloanei oficiale a ministrului de Interne Gabriel Oprea, sursa citat susţinând că după producerea accidentului coloana oficială a fost oprită şi s-au dispus măsuri pentru acordarea primului ajutor.

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, coloana oficială a lui Gabriel Oprea, "de care demnitarul beneficia în condiţiile legii", se deplasa cu o viteză adaptată la condiţiile meteo şi de trafic existente, pe traseul Băneasa - Piaţa Presei Libere - Arcul de Triumf - Piaţa Charles de Gaulle Piaţa Victoriei - bulevardul Uranus - strada Ştirbei Vodă, după ce vicepremierul participase la o activitate în cadrul unei instituţii din domeniul securităţii şi ordinii publice.

Reprezentanţii Poliţiei Capitalei mai spun că toate circumstanţele producerii accidentului fac în prezent obiectul unui dosar penal, aflat în competenţa procurorilor.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici