Macovei: Dacă socialiştii vor avea o majoritate să conducă Europa, ne aşteaptă vremuri de teroare

Europarlamentarul PDL Monica Macovei susţine că, dacă socialiştii europeni vor obţine o majoritate cu care să conducă Europa, "ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism", iar alegerea lui Martin Schulz ca preşedinte al Comisiei Europene ar fi "un mare pericol şi pentru România".

Urmărește
918 afișări
Imaginea articolului Macovei: Dacă socialiştii vor avea o majoritate să conducă Europa, ne aşteaptă vremuri de teroare

Monica Macovei (Imagine: Stefan Micsik/Mediafax Foto)

Europarlamentarul PDL Monica Macovei a declarat, luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că, în toamnă, Parlamentul European va alege preşedintele Comisiei Europene, dar candidatul anunţat de socialişti, Martin Schulz, ar reprezenta "un mare pericol şi pentru România", transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Ştiţi că sunt deja candidaţi anunţaţi, pe stânga este domnul Schulz, pe dreapta este domnul Juncker, fost premier al Luxemburgului. Mie mi se pare un mare pericol ca domnul Schulz să ajungă preşedinte al Comisiei Europene, şi pentru România, şi pentru direcţia vest, adică Uniunea Europeană, pentru România. (...) Gândiţi-vă ce ne aşteaptă dacă socialiştii vor avea o majoritate cu care să conducă Europa: ne aşteaptă vremuri de teroare şi întoarcerea la comunism", a spus Macovei.

Ea a precizat că se bazează pe "fapte", amintind că, în aprilie, când forurile europene au decis să sancţioneze Federaţia Rusă, Martin Schulz, "şeful lui Ponta şi candidatul socialiştilor la funcţia de preşedinte al CE", s-a declarat public împotrivă, argumentând că Europa ia gaz de la ruşi.

Europarlamentarul PDL a subliniat că nu mai trebuie acceptat "acest şantaj cu gazul rusesc" şi nici "vândută pe gaz rusesc libertatea" celor din Ucraina sau Republica Moldova, ci găsite alte surse sau achiziţionarea de gaz din Norvegia şi SUA.

"Viitorul nostru nu poate fi determinat de un şantaj permanent din partea Rusiei, cu gazul rusesc. (...) Trebuie să oprim acest şantaj cu gazul rusesc, care pur şi simplu ne aduce înapoi în timp, în anii '50. Putin a spus încă din 2005 că vrea să refacă URSS, mai departe vedem că şi-a alipit Republica Crimeea, Moldova este în mare pericol, între Odessa şi Tiraspol sunt numai 108 kilometri. În ultimele zile, Republica Moldova a fost ameninţată că, dacă va semna acordul de asociere cu UE, va avea de suferit. Vă dau motive pentru care e prost pentru România în primul rând să câştige socialiştii. Pentru că, iată, ne duc spre ruşi", a spus Macovei.

Ea a amintit că socialiştii au refuzat să semneze o rezoluţie a PE în care era criticată Rusia pentru agresiunea armată în Ucraina şi care conţinea prevederi favorabile Moldovei şi Georgiei şi că de Ziua Europei un grup apropiat preşedintelui PSE, Serghei Stanisev, a ars în public steagul UE.

"Deci ei sunt cu ruşii, foarte pe scurt. Noi nu mai vrem cu ruşii, noi am fost cu ruşii şi nu mai vrem cu ruşii, nu vrem cu bocancul în gură, vrem democraţie, vrem libertate, vrem să vorbim liber, să circulăm liber, să avem drepturi, libertăţi", a spus Macovei.

Totodată, europarlamentarul PDL a apreciat că Republica Moldova ar trebui să semneze cât mai repede acordul de asociere cu UE.

"Cu cât mai repede, cu atât mai bine, pentru că presiunile pe Moldova se vor accentua ca să nu semneze acordul de asociere. Cu cât perioada e mai lungă până la semnare, cu atât presiunile vor fi mai mari şi ruşii vor avea timp de presiuni şi de şantaje. Vă aduc aminte că la fel au făcut şi cu Ucraina, înainte de semnare au crescut presiunile foarte mult până când Ianukovici (Viktor Ianukovici - n.r.) a decis să nu mai semneze şi aşa a început, să-i spunem, frumoasă, dramatică revoluţie din Euromaidan", a conchis Macovei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici