Mai mulţi lideri din USR cer Congres în februarie, după excluderea Olimpiei Ardelean: Drumul ales al ciomăgelii interne e unul deviant | FOTO

Mai mulţi preşedinţi ai organizaţiilor USR solicită organizarea unui Congres în luna februarie a anului viitor, după scandalul iscat în urma excluderii din partid a Olimpiei Ardelean, potrivit unui mesaj pe grupul intern de Facebook al formaţiunii, obţinut de MEDIAFAX.

Urmărește
813 afișări
Imaginea articolului Mai mulţi lideri din USR cer Congres în februarie, după excluderea Olimpiei Ardelean: Drumul ales al ciomăgelii interne e unul deviant | FOTO

Mai mulţi lideri din USR cer Congres în februarie: Drumul ales al ciomăgelii interne e unul deviant | FOTO

„Un Congres care ne întăreşte. Fără îndoială, spiritul deciziei de miercuri a creat o enormă îngrijorare în USR. Deşi este nevoie de mai multă rânduială internă, e tot mai evident că aceasta nu poate fi instalată discreţionar cu bâta”, precizează un lider de organizaţie, într-un mesaj pe grupul intern al formaţiunii numit „Poiana lui Iocan”, obţinut de MEDIAFAX.

Liderul filialei USR mai spune că decizia de miercuri a Biroului Naţional de a o exclude din partid pe Olimpia Ardelean este un mare pas în spate pentru construirea unei formaţiuni reintegrate. Astfel, el propune organizarea unui Congres cât mai curând posibil.

„Excluderea de miercuri este un mare pas înapoi dinspre construcţia unui USR reintregrat pe care ni-l dorim. În acest sens, împreună cu colegul Irineu Darău, preşedinte USR Braşov, şi cu alţi preşedinţi de filiale, ne-am gândit că vehiculul de care avem nevoie este un nou Congres, organizat cât mai curând în februarie 2020. Unul care să împiedice orice viitoare abuzuri, dar şi unul care să întărească instituţional ceea ce e fragil în USR”, a completat persoana.

Acesta a adăugat că există deja treimea disponibilă în USR pentru convocarea unui Congres.

„Veţi spune că există alte priorităţi – alegerile locale, desemnarea candidaţilor, negocierile cu PLUS, etc. Aşa este. Aceste urgenţe ar fi trebuit deja să prevaleze. Însă drumul ales al ciomăgelii interne este deja un drum deviant care ne costă enorm în ochii publicului şi al colegilor noştri. În aceste circumstanţe, reîntoarcerea la drumul reconstrucţiei trebuie să includă un nou Congres. Cum ştiţi, e nevoie de iniţiativa a o treime din filialele judeţene USR pentru a-l face să se întâmple. Treimea disponibilă deja există. Veniţi cu toţii alături de noi să reconstruim”, a conchis liderul unei filiale USR.

Păreri împărţite. Membru al USR: Democratic e să faci Congres. Replica altcuiva: Mai uşor cu pianul pe scări, că daţi în „congrestită”

Reacţiile la postare liderului filialei USR au fost diverse. Unii membri ai partidului susţin că este democratică organizarea unui Congres. „În momentele de «cumpănă plitică» democratic este să te întorci către popor. Într-un partid, democratic este să faci un Congres”, comentează un membru al USR, într-un mesaj obţinut de MEDIAFAX.

Altcineva atrage atenţia că era absolut necesar un Congres, după rezultatele alegerilor prezidenţiale la care Dan Barna s-a clasat pe locul al treilea.

„O nouă conducere era imperios necesară încă de la finalizarea alegerilor prezidenţiale. Nu s-a putut prin gesturi de onoare ca în ţările civilizate, să se facă prin Congres extraordinar”, a scris cineva pe grupul intern de Facebook.

O altă persoană spune că Olimpia Ardelean nu trebuia exclusă din USR, ci să existe sancţiuni aplicate gradual, deoarece cazul nu era unul grav.

„Singura soluţie mi se pare ca BN să facă un pas înapoi, să schimbe excluderea lui Oli în suspendare şi să judece şi plângerea împotriva celui acuzat că a vrut să trimită semnăturile false. Iar pedepsele pe viitor să fie graduale. Nu poţi să dai din prima excludere, dacă nu e vorba de ceva cu adevărat grav, cum ar fi corupţie. Dar cum EB a adoptat poziţia lui Iordache cu «noi suntem majoritatea, noi decidem oportunitatea, altă întrebare» e o idee bună un Congres”, a explicat un alt membru de partid.

Altcineva îi ironizează pe colegii care sprijină ideea unui Congres, transmiţându-le să aibă grijă să nu dea în „congrestită”.

„Măi copii, mai uşor cu pianul pe scări, că daţi în congrestită şi e boală cronică”, precizează cineva, într-un comentariu la postarea iniţială, obţinut de MEDIAFAX.

De asemenea, alt membru al USR îi trimite la culcare pe cei care doresc Congres.

„La culcare toată lumea. Nu mai visaţi funcţii şi cai verzi pe pereţi. Mai munceşte cineva în ţara asta sau toţi sunteţi «politicieni»?”, a conchis altcineva pe grupul intern al USR de pe reţeaua de socializare.

Liderul USR Dan Barna a declarat, sâmbătă, referitor la o posibilă revenire asupra deciziei de excludere a Olimpiei Ardelean din partid, că nu este nimic de discutat despre acest subiect, având în vedere că a existat o hotărâre în acest sens a Biroului Naţional al formaţiunii.

Pe de altă parte, senatorul Mihai Goţiu a declarat că Dan Barna a omis să spună faptul că pe ordinea de zi a şedinţei de miercuri a Biroului Naţional mai erau cinci cazuri privind excluderea altor şase membri ai USR, nu doar a Olimpiei Ardelean. Toţi erau voci critice la adresa conducerii partidului.

Peste 500 de membri USR, potrivit unui mesaj postat pe Facebook de senatorul Mihai Goţiu, au cerut printr-o scrisoare deschisă conducerii formaţiunii să revină asupra deciziei de a o exclude pe Olimpia Ardelean din partid, transmiţând că nu tolerează „execuţiile politice”.

Olimpia Ardelean, de la USR Ilfov, a acuzat că a fost exclusă din organizaţie pentru o postare făcută la începutul lunii noiembrie în care amintea că Dan Barna că a ştiut de semnături false la iniţiativa „Fără Penali”. Ea a reclamat o „execuţie” miercuri seara a Biroului Naţional al partidului.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici