Mesajul a fost transmis pe Facebook.
„Am pierdut astăzi o personalitate deosebită a comunităţii turce din România. Domnul deputat Iusein Ibram va rămâne în memoria tuturor celor care l-au cunoscut un promotor neobosit al valorilor culturale, educaţionale şi sociale ale comunităţii turce şi un om politic dedicat solidarităţii între minoritate şi majoritate. Condoleanţe familiei şi prietenilor greu încercaţi”, a scris premierul Marcel Ciolacu.
Iusein Ibram a fost un politician român de etnie turcă, reprezentant al minorităţii menţionate în Parlamentul României în ultimii 20 de ani. El a fost membru al formaţiunii politice Uniunea Democrată Turcă din România.