Marian Miluţ (PNŢCD): Relaţiile cu PDL nu se derulează atât de intens şi rapid precum am dori
PNŢCD - aripa Miluţ aşteaptă din partea PDL o mai mare preocupare pentru colaborare bilaterală, în condiţiile în care relaţiile dintre cele două formaţiuni "nu se derulează atât de intens şi rapid" precum ar dori ţărăniştii, după sprijinul acordat lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.
Marian Miluţ (PNŢCD): Relaţiile cu PDL nu se derulează atât de intens şi rapid precum am dori (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Cred că relaţia cu PDL se derulează corect, dar poate nu atât de rapid sau de intens cum am dori noi. Vom avea o întâlnire la nivelul conducerilor celor două partide, astfel încât să sesizăm acolo unde sunt anumite disfuncţionalităţi şi cum ar trebui să colaborăm pe proiectele comune discutate în PPE. Aşteptăm o mai mare preocupare a PDL privind colaborarea cu noi", a spus Miluţ.
Acesta a precizat că PDL are o decizie luată în forurile de conducere privind o bună colaborare cu PNŢCD, pe care trebuie doar să o aplice.
"În plan local, în teritoriu, sunt anumiţi lideri ai PDL care nu sunt atât de deschişi faţă de a avea o conlucrare cu PNŢCD şi cred că aici trebuie umblat puţin. Nu ştie preşedintele PDL ce se întâmplă în fiecare judeţ şi în fiecare localitate", a afirmat Marian Miluţ.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Liderul ţărănist a precizat că sunt cazuri în care preşedinţii organizaţiilor judeţene ale PDL nu colaborează cu filialele PNŢCD deoarece acestea nu sunt suficient de puternice.
"Unde avem organizaţii mai puternice şi unde voturile PNŢCD sunt mai numeroase, colaborarea cu PDL e bună. Unde sunt probleme, acolo colaborarea nu funcţionează", a explicat Marian Miluţ.
Miluţ a subliniat că PNŢCD - aripa care îi poartă numele şi PDL pot colabora în mai multe proiecte, cum este cel al "Renaşterii Satului Românesc", şi trebuie să găsească împreună soluţii pentru a nu se pune în pericol situaţia economică.
Marian Miluţ a participat, sâmbătă, la Cluj-Napoca, la şedinţa Comitetul Naţional al PNŢCD.
PNŢCD - aripa Miluţ a decis, înaintea alegerilor prezidenţiale de anul trecut, sprijinirea candidatului Traian Băsescu, susţinut de PDL, în timp ce PNŢCD - aripa Sârbu a încheiat un protocol cu PSD şi PNL.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria