Mitingul PSD împotriva abuzurilor din justiţie a luat sfârşit cu aproximativ jumătate de oră mai târziu decât era programată încheierea.
Spre final, în timpul discursului lui Liviu Dragnea pe sediul Guvernului a apărut proiectat mesajul Pieţei Victoriei din timpul manifestaţiilor antiguvernamentale #rezist.
În Piaţa Victoriei au fost prezenţi susţinători PSD din toate colţurile ţării, veniţi cu sute de autocare.
În urma lor, în Piaţa Victoriei au rămas mormane de gunoaie.
Întrebat de jurnalişti dacă îi place cum arată Piaţa Victoriei după terminarea mitingului, Liviu Dragnea a spus: „Imediat se va face curăţenie”.
În timp ce părăsea locul protestului, mai multe persoane i-au strigat liderului PSD : „Ruşine!”, „Ai distrus un judeţ, acum distrugi o ţară!”.