- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Miniştrii PSD demisionează din funcţiile deţinute în Guvern
Toţi miniştrii PSD demisionează din Guvern, a anunţat liderul PSD Mircea Geoană, care a precizat că, astfel, aceştia sunt solidari cu vicepremierul Dan Nica, revocat din funcţie joi dimineaţă, prin decret al preşedintelui Băsescu.
Miniştrii PSD au demisionează din funcţiile deţinute în Guvern
"Întreg grupul ministerial al PSD este astăzi în măsură să-şi anunţe demisia", a spus Mircea Geoană.
El a declarat că miniştrii PSD pleacă la Guvern pentru a-şi depune demisiile.
"Conform anunţului nostru şi a deciziei noastre, întreg grupul ministerial PSD, solidar cu vicepremierul Dan Nica este astăzi în măsură să anunţe demisia miniştrilor PSD din Guvernul actual al României", a declarat preşedintele PSD, Mircea Geoană.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Moș Crăciun, eroul sărbătorii, are o fișă medicală impresionantă: obezitate, diabet și jet lag extrem
-
22 decembrie 1989 - ziua fugii cu elicopterul a soţilor Ceauşescu
-
Trupele germane trebuie să fie „apte” pentru război dacă Putin atacă, afirmă Boris Pistorius. Ministrul spune că Berlinul trebuie să aloce mai mulţi bani pentru apărare
-
Dinamo-Rapid, un derby clasic al fotbalului românesc, duminică, în etapa a 21-a Superligii / Anii 60 au oferit confruntări memorabile între cele două echipe
El l-a acuzat pe Traian Băsescu că prin semnarea remanierii lui Dan Nica, a generat o criză politică, suprapusă peste o gravă criză economică şi socială.
"Azi, prin semnarea revocării vicepremierului PSD, Dan Nica, Traian Băsescu a arătat în mod public că este principalul iniţiator şi principalul responsabil pentru declanşarea unei crize cu efecte grave asupra societăţii româneşti. Prin numirea ca interimar a domnului Vasile Blaga, şeful de campanie al domnului Băsescu, intenţia de fraudare a alegerilor devine astăzi un lucru la lumina zilei", a adăugat liderul PSD.
PSD deţine în Guvern portofoliile Educaţiei, Sănătăţii, Afacerilor Externe, Muncii, Agriculturii, Relaţiei cu Parlamentul, Întreprinderile Mici şi Mijlocii şi Internelor şi Mediului.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, joi, decretele de revocare din funcţie a lui Dan Nica şi numirea ca interimar în funcţiile de ministru al Internelor şi vicepremier pentru ministrul Dezvoltării, Vasile Blaga.
Nica declara, miercuri, că face un apel la preşedintele Traian Băsescu şi premierul Emil Boc pentru retragerea propunerii de revocare, menţionând că în cazul semnării de către şeful statului a propunerii făcute de şeful Guvernului, miniştrii PSD demisionează în 30 de minute.
Ministrul de Interne Dan Nica s-a aflat, miercuri seară, la Cotroceni, pentru o discuţie cu Traian Băsescu, la solicitarea şefului statului. După întrevedere, Preşedinţia a dat publicităţii un comunicat în care menţionează că preşedintele l-a rugat pe Dan Nica să ia în considerare posibilitatea demisiei, soluţia la criza politică aflându-se la latitudinea ministrului social-democrat.
Ministrul Nica a declarat, ulterior, la Realitatea TV, că i-a spus preşedintelui Traian Băsescu că nu ia în calcul varianta demisiei, aşa cum i-a solicitat acesta şi a precizat că întâlnirea a durat "până în zece minute".
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO