- Home
- Politic
- CLUJ-NAPOCA, (16.10.2015, 11:29)
- Szasz Jutka , Vasile Măgrădean
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi ambasadorul SUA, Hans Klemm, zboruri cu avioane F16. Cum descriu cei doi oficiali experienţa - FOTO
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, au zburat cu avioane F16, cu dublă comandă, care au decolat, vineri, de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, în cadrul exerciţiului bilateral româno-american "Dacian Viper 2015". Oficialul român a descris zborul drept "interesant", în vreme ce diplomatul american a spus că a zburat pentru prima oară cu un astfel de avion, având parte de o experienţă "minunată".
Urmărește
1719 afișări
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi ambasadorul SUA, zboruri cu avioane F16 la un exerciţiu româno-american
Ministrul Apărării, Mircea Duşă, a declarat, după zborul făcut cu un avion F16, care a adurat aproximativ 40 de minute, că a "fost foarte bine", transmite corespondentul MEDIAFAX.
"A fost foarte bine. Eu am zburat cu avioane MiG 21 LanceR. Împreună cu domnul ambasador Klemm am făcut un zbor interesant cu avionul F16. Am văzut dibăcia piloţilor din SUA, dar şi a celor români care ne-au însoţit cu trei avioane MiG. Eu, fiind obişnuit cu avionul MiG 21, care are aceeaşi avionică precum F16, mi-am dat seama cu ce viteză am zburat, la câte picioare înălţime. A fost interesant zborul", a spus Duşa, adăugând că a zburat la o înălţime de 8.000 de picioare, după care a coborât la 4.000 de picioare.
Duşa a spus că a făcut, joi, o vizită medicală, pentru a putea zbura cu avionul F16 şi a trecut testele "cu brio".
ULTIMELE ȘTIRI
-
TikTok respinge zvonurile că Elon Musk va cumpăra platforma, înainte de a fi interzisă în SUA: „Pură ficțiune”
-
MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic
-
Noua provocare pentru Ucraina în războiul cu Rusia: Soldaţii sinucigaşi din Coreea de Nord
-
Un microbuz în care se aflau zece persoane a fost implicat într-un accident pe Valea Oltului
La rândul său, ambasadorul Statelor Unite la Bucureşti, Hans Klemm, a declarat că a zburat pentru prima oară cu un avion F16, având parte de o experienţă "extraordinară".
"Aceste avioane sunt fantastice, ne-au arătat o fracţiune din capabilităţile lor, dar a fost o experienţă minunată. Le sunt recunoscător ministrului Duşa, forţelor aeriene române şi celor din Garda Naţională a statului Alabama, pentru această oportunitate", a spus Klemm.
Pilotul Clarence "Ski" Borowski, care a pilotat avionul în care s-a aflat ambasadorul SUA, a spus că zborul a fost "minunat", iar Klemm "s-a comportat bine în aer".
"A fost foarte bine. A fost primul civil cu care am zburat şi căruia nu i s-a făcut rău. Este o persoană rezistentă", a spus pilotul.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, şi ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, Hans Klemm, au zburat cu avioane F16, cu dublă comandă, care au decolat, vineri, de la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, în cadrul exerciţiului bilateral româno-american "Dacian Viper 2015".
Purtătorul de cuvânt al Bazei 71 Aeriene Câmpia Turzii, maiorul George Moldovan, declara, vineri, presei, că avioanele F16 cu care au zburat cei doi oficiali au fost pilotate de piloţi americani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Ministrul Mircea Duşa şi ambasadorul Statelor Unite, Hans Klemm, zboară în două avioane F16 cu dublă comandă, pilotate de piloţi americani în cadrul exerciţiului bilateral «Dacian Viper 2015», care se desfăşoară, în perioada 12-23 octombrie, la Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii. Zborurile sunt efectuate exact în condiţiile exerciţiului şi au o durată de circa 40 de minute", spunea Moldovan.
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, s-a îmbrăcat într-un combinezon de zbor şi a urcat în avionul F16 pilotat de locotenet-colonel Mike McGinn.
"Nu am emoţii, am mai efectuat astfel de zboruri", spunea Duşa.
La rândul său, ambasadorul american a zburat cu un avion pilotat de colonelul Clarence "Ski" Borowski.
La exerciţiul "Dacian Viper 2015" participă 250 de militari români, cu şase avioane MiG 21 LanceR şi trei elicoptere IAR 330 SOCAT şi MEDEVAC, şi 200 de militari americani din Garda Naţională Aeriană din statul Alabama, cu opt avioane F16.
În cadrul exerciţiului, ministrul Mircea Duşa va avea o întâlnire cu adjunctul secretarului general al NATO ambasadorul Alexander Vershbow.
Exerciţiul are ca obiectiv creşterea nivelului de interoperabilitate a personalului implicat cu forţe în structurile NATO, efectuarea unui schimb de experienţă în ceea ce priveşte tacticile, tehnicile şi procedurile de întrebuinţare în misiuni de apărare aeriană, atac al ţintelor terestre, control aerian tactic, asigurarea reciprocă a sprijinului logistic, facilitând trecerea pe avioanele F16 care vor intra curând în dotarea forţelor aeriene române.
Citește pe alephnews.ro: Arhivele Naționale ale Marii Britanii desecretizează documente MI5: Mărturisirile celor mai cunoscuți agenți ai Uniunii Sovietice. Cine sunt cei 5 „agenți Cambridge”
Citește pe www.zf.ro: În timp ce gazul din Marea Neagră deja a început să se vândă, România are o listă de 22 de centrale de energie care vor avea nevoie de peste 8 mld. metri cubi pe an, cam cât se va scoate anual din Neptun Deep. Care este stadiul pe fiecare proiect?
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Statuile lui Donald Trump ca Buddha au devenit un „must-have” în China. Vândute online, ele costă între 140 și 2.600 de euro
Cum ar arăta viaţa fără asigurări: câţi bani ar trebui să scoată din buzunar un român fără asigurare de călătorie şi sănătate
Ţara care nu mai vrea să le cumpere străinii casele. Guvernul a impus taxe uriaşe pentru persoanele din afara UE care vin să cumpere proprietăţi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Ce s-a descoperit pe cadavrul femeii ucise din Bragadiru. Medicii legiști au examinat trupul
CANCAN.RO
Cu cât se vinde o monedă de 5 lei pe OLX, în 2025. Poate fi o „comoară” pentru colecționari!
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe