- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (02.09.2017, 11:37)
- Liviu Dadacus - Mediafax
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ministrul de Externe: Dosarul Roşia Montană a fost depus „ilegal” la UNESCO. Sunt vicii de procedură, n-a fost aprobat de Guvern/ Dragnea cere „multă cumpănire” în abordarea subiectului
Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a declarat, sâmbătă, la Mamaia, că dosarul Roşia Montană a fost depus „ilegal” la UNESCO, el acuzând faptul că există vicii de procedură legate de faptul că nu a fost aprobat de premierul Cioloş sau de Guvern, ci a fost trimis de un ministru.
Urmărește
1311 afișări
Ministrul de Externe: Dosarul Roşia Montană a fost depus „ilegal” la UNESCO. Sunt vicii de procedură, n-a fost aprobat de Guvern
„Vreau să vă informez că dosarul a fost depus ilegal, cum ştiţi cu toţii. Deci nu a fost aprobat de premierul Cioloş, nici de Guvernul României, ci a fost trimis de către unul dintre miniştri. Deci din acest punct de vedere există nişte vicii de procedură”, a spus Meleşcanu.
El a arătat că România are în acest moment o „mare problemă” cauzată de litigiul în care se află.
„Ştiu că pentru moment avem o mare problemă din cauza faptului că statul român este dat în judecată de către compania care deţine acţiunile la Roşia Montană şi ceea ce se cere ca daună e o sumă destul de importantă”, a spus Meleşcanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Pe 22 decembrie Revoluția ajungea la București. Ce evenimente au marcat noaptea din 21 spre 22 decembrie
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
USR i-a transmis lui Klaus Iohannis că mandatul lui s-a încheiat. Elena Lasconi: PSD şi PNL nu au înţeles nimic din votul cetăţenilor
-
Iohannis, optimist că va desemna premierul după votarea preşedinţilor din cele două camere
Întrebat dacă se poate retrage dosarul de la UNESCO, Meleşcanu a răspuns: „Trebuie să vedem cu adevărat ce anume trebuie protejat în zona Roşia Montană. În acea zonă oamenii trăiesc de pe urma mineritului. Trebuie îmbinată o politică de păstrare a patrimoniului, fără exagerări, şi în acelaşi timp care să ne permită să exploatăm resursele. Trebuie să găsim o soluţie ca România să nu plătească daune”.
Meleşcanu a mai spus că subiectul Roşia Montană ar putea fi discutat în şedinţa coaliţiei de guvernare, care se reuneşte în acest week-end la Mamaia.
Dragnea cere „multă cumpănire” în abordarea subiectului
Liderul PSD Liviu Dragnea a precizat, sâmbătă, la Mamaia, că subiectul Roşia Montană este unul „delicat”, el solicitând ca abordarea acestuia să fie făcută cu „multă cumpănire”.
„Părerea mea este că pe subiectul Roşia Montană trebuie foarte multă grijă. Nu ştiu dacă cineva a iniţiat vreun demers, nici nu am auzit de la Guvern să înceapă ceva, nici de la alte instituţii”, a spus Dragnea, întrebat dacă apreciază că protestele recente legate de Roşia Montană sunt justificate.
Chestionat asupra ieşirii publice a premierului Mihai Tudose pe tema Roşia Montană, Dragnea a răspuns: „Am înţeles, sunt nişte iniţative, dar eu zic să fim mai cumpăniţi pe subiect”.
Întrebat, pe de altă parte, despre declaraţiile ministrului de Externe, Teodor Meleşcanu, care a precizat că dosarul la UNESCO a fost depus „ilegal” şi că există vicii de procedură, liderul PSD a spus procedurile nu pot avea efecte dacă nu au fost corecte.
„Dacă procedurile nu au fost corecte, e normal că ele nu pot avea efecte. Dar, dincolo de asta, subiectul în sine Roşia Montană e delicat şi trebuie abordat cu foarte multă cumpănire”, a spus Dragnea.
Premierul Mihai Tudose a afirmat, marţi seara, la România TV, că există posibilitatea ca România să nu mai poată exploata resursele minerale din zona Roşia Montană, în cazul în care UNESCO va finaliza procedura de declarare ca arie naturală protejată, procedură iniţiată de către guvernul Cioloş.
”Poate îl întrebaţi şi pe domnul Cioloş de ce în ianuarie, înainte să plece, toată zona a declarat-o arie protejată natural şi a trimis hârtiile pe la UNESCO. Adică nu mai sapi o gropiţă acolo nici să sapi după râme, că e arie protejată. De ce a făcut-o, nu ştiu”, a spus Tudose.
Potrivit premierului, anularea la UNESCO a procedurii iniţiate de către guvernul Cioloş este dificilă. ”E greu până te acceptă, dar după ce te-au acceptat, e aproape imposibil să te retragi”, a explicat Tudose.
”Vom încerca să retragem, să scriem că nu ne mai menţinem punctul de vedere, punându-ne într-o situaţie absolut ciudată faţă de organele internaţionale de profil. Dacă lucrurile rămân definitive, s-a închis. Acolo sunt zăcămintele noastre. Putea să o declare protejată pe la noi prin casă, iar noi o protejam, noi o deprotejam – puteam să spunem că acolo trăieşte ultima specie de libelulă şi apoi constatam că libelula nu mai e şi nu a lăsat moştenitori. Nu cred în coincidenţe”, a mai spus Mihai Tudose.
În replică, senatorul USR Vlad Alexandrescu a declarat, miercuri, că asocierea, de către premierului Mihai Tudose, a clasării UNESCO cu imposibilitatea exploatării aurifere la Roşia Montană reprezintă o minciună, el apreciind că acesta ar trebui poreclit „premierul libelulă” din cauza declaraţiilor sale.
El a precizat că Roşia Montană a fost integrată în lista monumentelor istorice de categorie A din decembrie 2015, iar ulterior a fost înaintat acest dosar pe lista indicativă pentru UNESCO, dosarul fiind depus de Corina Şuteu, în guvernarea Cioloş.
Citeşte şi: FOTO | Protest la Cluj: Peste 200 de oameni în stradă după anunţul premierului cu privire la Roşia Montană
Citeşte şi: USR: Tudose e „premierul libelulă”. Minte că nu se poate exploata la Roşia Montană din cauza UNESCO
Citeşte şi: Tudose susţine că este posibil ca România să nu mai poată exploata zăcămintele de la Roşia Montană
Citește pe alephnews.ro: Klaus Iohannis convoacă partidele la consultări pentru formarea Guvernului. Se decid șefii de la Senat și Camera Deputaților
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: USR: Tudose e „premierul libelulă”. Minte că nu se poate exploata la Roşia Montană din cauza UNESCO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Suspectul atacului de la Târgul de Crăciun din Magdeburg, Germania a fost arestat preventiv. Patru femei și un băiat au decedat iar peste 200 de persoane au fost rănite
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe