Ministrul Ioan Rus despre românii din străinătate: Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. REACŢIILE ministrului după afirmaţii - VIDEO

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a declarat, la o emisiune la Digi 24, în contextul în care vorbea despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia muncind în construcţii, de exemplu, cu un salariu de 1.500 de euro, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”.

Urmărește
16441 afișări
Imaginea articolului Ministrul Ioan Rus despre românii din străinătate: Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. REACŢIILE ministrului după afirmaţii - VIDEO

Ministrul Ioan Rus despre românii din străinătate: Copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă (Imagine: Dan Tautan/Mediafax Foto)

”România are trei milioane de oameni, să zicem, din forţa activă, în acest moment, în occident. Dintre care vreun milion sunt fierari betonişti, fierari şi aşa mai departe. Lucrează în construcţii, autostrăzi, prin Europa. Au poate 1.500 de euro salariu. O spun foarte direct. De banii ăştia, copiii se fac golani acasă şi nevasta curvă. De 700 de euro vin acasă jumătate”, a declarat Ioan Rus, miercuri seară, la o emisiune a postului Digi 24.

Ioan Rus, după declaraţiile despre românii din străinătate: Îmi cer scuze dacă am jignit pe cineva

Ministrul Ioan Rus, care a spus, vorbind despre românii din străinătate şi despre cât câştigă aceştia, că ”de banii ăştia copiii se fac golani acasă, iar nevasta curvă”, îşi cere scuze ”dacă prin formularea aleasă” a jignit pe cineva, susţinând că intenţia sa era să semnaleze o situaţie gravă.

Rus spune că declaraţia sa a fost "cu sens pozitiv" şi se va gândi la demisie doar dacă este nevoie

Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, afirmă că declaraţia sa despre românii din străinătate a fost "cu sens pozitiv, dar cu o licenţă nefericită" şi că se va gândi să demisioneze doar dacă acest lucru se va impune, explicând că mai trebuie să finalizeze procedurile pentru MasterPlanul de Transport.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Drepturilor Copilului şi Adopţie (ANPDCA), Gabriela Coman, spunea, miercuri, la lansarea proiectului "Protecţie şi educaţie pentru copiii afectaţi de migraţia pentru muncă în străinătate", că la nivel naţional sunt înregistraţi 82.339 de copii afectaţi de plecarea părinţilor în străinătate.

"Aproximativ 49.000 dintre ei au doar un părinte plecat, ceilalţi au ambii părinţi în străinătate. Cifra pare în descreştere, însă niciodată nu suntem siguri că toate cazurile se raportează. Pare în scădere numărul şi probabil că şi evoluţia crizei economice influenţează acest lucru", a precizat secretarul de stat de la ANPDCA.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici