Prima pagină » Politic » Ministrul Victor Negrescu nu mai candidează pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD

Ministrul Victor Negrescu nu mai candidează pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD

Ministrul Afacerilor Europene, vicepreşedintele PSD Victor Negrescu, a declarat, marţi la Slatina, că nu va mai candida pentru o funcţie de conducere în partid, adăugând că este nevoie de o echipă „axată pe regiuni”.
Ministrul Victor Negrescu nu mai candidează pentru o funcţie de vicepreşedinte PSD
Ionut Jifcu
06 mart. 2018, 14:13, Politic

Negrescu a afirmat că la conducerea PSD ar trebui să vină oameni care sunt în contact cu organizaţiile judeţene.

„În momentul de faţă, nu mă gândesc la această idee de a candida, pe viitor. Cred că este important să se creeze o echipă axată pe regiuni, pe colegi care au reprezentativitate regională, care sunt în contact cu organizaţiile judeţene, pe un plan local şi cred că aceştia sunt cei mai recomandabili pentru a face parte din viitoare echipă. Eu îmi voi aduce în continuare aportul pe dimensiunea internaţională. Sunt preşedintele PES Activists România, structura militanţilor de stânga în rândul Partidului Social Democrat, cu peste 10.000 de membri şi, prin prisma acestei funcţii, voi contribui la ceea ce înseamnă decizii naţionale, împreună cu echipa viitoare, care urmează să fie votată, sâmbătă, la Congres”, a declarat Victor Negrescu.

Despre propunerea liderului PSD, Liviu Dragnea, ca partidul să aibă 16 vicepreşedinţi, unul pentru fiecare regiune, opt dintre aceştia fiind bărbaţi, iar opt femei, Negrescu a declarat că este o propunere „extrem de interesantă”.

„Cred că partidul are nevoie, într-adevăr, să aibă o discuţie, o dezbatere, despre ce înseamnă viitorul său, proiectele de viitor, atât politice, cât şi guvernamentale. Vor exista mai multe rezoluţii, pe parcursul Congresului, vor fi dezbătute. Cred că este extrem de interesantă propunerea privind paritatea. Eu sunt un om profund ataşat valorilor de stânga şi cred că această idee a parităţii poate permite o mai mare echitate în ceea ce înseamnă viaţa de partid, dar şi societatea românească”, a mai afirmat ministrul Afacerilor Europene.

Congresul PSD va avea loc sâmbătă, 10 martie, de la ora 11.00. Vor fi supuse votului postul de preşedintele executiv al partidului, postul de secretar general şi posturile de vicepreşedinţi.