Minorităţile naţionale propun republică parlamentară, cu preşedinte ales de Parlament, şi Parlament bicameral

Grupul deputaţilor minorităţilor naţionale a depus, marţi, la Comisia de revizuire a Constituţiei, propunerile de modificare a legii fundamentale, între acestea fiind şi trecerea la republica parlamentară şi un Parlament bicameral format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor.

Urmărește
1166 afișări
Imaginea articolului Minorităţile naţionale propun republică parlamentară, cu preşedinte ales de Parlament, şi Parlament bicameral

Minorităţile naţionale propun republică parlamentară, cu preşedinte ales de Parlament, şi Parlament bicameral (Imagine: Razvan Chirita/Mediafax Foto)

Liderul grupului, Varujan Pambuccian, a prezentat, într-o conferinţă de presă, aceste amendamente, arătând că minorităţile au avut discuţii în acest sens cu toate grupurile parlamentare şi că "simte că, de data aceasta, multe dintre propuneri vor deveni realitate".

Pambuccian a spus că minorităţile propun trecerea de la republica semiprezidenţială la republica parlamentară, în care preşedintele este ales de către Parlament.

El a adăugat că întreaga construcţie este centrată pe Parlament, care să fie bicameral, format din Camera Deputaţilor şi Camera Regiunilor, cu atribuţii diferite.

Minorităţile propun şi renunţarea la ordonanţele de urgenţă şi utilizarea lor numai în situaţii excepţionale, cum ar fi stări de urgenţă, de război.

O altă propunere de modificare a Constituţiei este ca demiterea primului ministru să se poată face în urma adoptării unei "moţiuni constructive de cenzură", care să menţioneze şi numele noului prim-ministru. Adoptarea moţiunilor simple ar avea drept consecinţă demiterea ministrului care se ocupă de domeniul respectiv, mai propun minorităţile.

Minorităţile propun şi ca judecătorii să răspundă penal, civil, material, moral pentru îndeplinirea atribuţiilor cu rea credinţă.

Pambuccian a adăugat că propune şi introducerea în Constituţie a referirii la rezoluţia de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918.

Astfel, minorităţile consideră că articolul 1 alineatul 3 din Constituţie ar trebui modificat astfel încât acesta să fie: "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradiţiilor democratice ale poporului român şi idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, al principiilor rezoluţiei de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 şi sunt garantate".

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici