Prima pagină » Politic » Moment de reculegere în Camera Deputaţilor pentru marcarea a doi ani de război în Ucraina

Moment de reculegere în Camera Deputaţilor pentru marcarea a doi ani de război în Ucraina

Deputaţii vor ţine un moment de reculegere, luni, 26 februarie, pentru a marca doi ani de la lansarea războiului neprovocat pe scară largă al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.
Moment de reculegere în Camera Deputaţilor pentru marcarea a doi ani de război în Ucraina

Ambasada Ucrainei în România a trimis Camerei Deputaţilor o scrisoare în care aminteşte că pe 24 februarie 2024 se implinesc doi ani de la lansarea războiului neprovocat pe scară largă al Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei.

„În acest sens, precum şi ca o manifestare de solidaritate fermă cu poporul ucrainean, partea ucraineană se adresează către partea română cu propunerea de a se alătura altor state din lume prin comemorarea cetăţenilor Ucrainei omorâţi în război, printr-un minut naţional de reculegere la cea mai apropiată de data menţionată şedinţă a Parlamentului României, precum şi arborarea drapelului ucrainean în faţa Parlamentului României, în data de 24 februarie şi prin iluminarea acestei clădiri în culorile drapelului”, arată Ambasada în solicitare.

Ambasada Ucrainei arată că ,,solidaritatea României cu Ucraina are o mare importanţă în depăşirea agresiunii armate a Federaţiei Ruse, restaurarea respectării principiilor fundamentale a dreptului internaţional şi dezvoltarea unei Europe paşnice, reziliente şi prospere”.

Biroul permanent al Camerei Deputaţilor a decis că pe data de 26 februarie va fi ţinut un moment de reculegere.