Moţiunea de cenzură. Kelemen: Ceea ce Orban numeşte "negociere" a fost o cafea, prin 20 mai/ Orban: A fost o discuţie de informare şi de luare la cunoştinţă a condiţiilor

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că nu a negociat cu liderul PNL, Ludovic Orban, despre moţiunea de cenzură. Liderul maghiar afirmă că s-a întâlnit cu Orban la o cafea, în jurul datei de 20 mai, şi i-a adresat câteva întrebări clare legate de viitorul politic la care nu a primit răspunsuri. Orban revine şi spune că reprezentanţii UDMR ar trebui să se alăture PNL prin prisma faptului că sunt parteneri în Partidul Popular European.

Urmărește
2594 afișări
Imaginea articolului Moţiunea de cenzură. Kelemen: Ceea ce Orban numeşte "negociere" a fost o cafea, prin 20 mai/ Orban: A fost o discuţie de informare şi de luare la cunoştinţă a condiţiilor

Kelemen: Ceea ce Orban numeşte "negociere" a fost o cafea, prin 20 mai

Kelemen Hunor a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că la o discuţie cu Ludovic Orban a dorit să ştie ce se întâmplă după moţiunea de cenzură, cine va fi premier, cine vor fi miniştrii unor portofolii importante, care este programul de guvernare.

„UDMR nu a stabilit nimic legat de moţiunea de cenzură, probabil că miercuri dimineaţă vom avea o şedinţă comună în care vom stabili. Dar am auzit că Ludovc Orban a negociat cu mine, dar ceea ce dânsul numeşte o negociere, a fost o discuţie la o cafea, undeva prin 20 mai. Nu acum, nu după ce au depus moţiunea de cenzură, ci în urmă cu peste o lună. Nu am negociat. I-am spus atunci d-lui Orban că vreau să ştiu ce se întâmplă după moţiunea de cenzură, presupunând că există şansa de a schimba Guvernul, vreau să ştiu pe ce majoritate se bazează, cu semnături. Cine va fi premierul, susţinut de o majoritate, cu cele peste 200 de semnături, aşa cum se face în ţări civilizate. Apoi am vrut să văd programul de guvernare, să ştim ce se face cu ţara, cine sunt miniştrii portofoliilor importante – Finanţe, Interne, Apărare, Educaţie, Transporturi, Dezvoltare regională, Economie şi care sunt acţiunile pe termen scurt şi mediu pentru jumătatea de mandat – fiscalitate, educaţie, dezvoltare infratsructurală, să ştim în ce direcţie se duce ţara. Sunt chestiuni simple, oneste, transparente”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, alte aspecte ridicate în faţa lui Ludovic Orban au vizat şi relaţiile româno-maghiare, poziţia PNL faţă de comunitatea maghiară, mai ales în condiţiile în care, în ultimele săptămâni, au fost acţiuni care nu pot fi catalogate decât ostile din partea Uniunii.

„I-am spus că nu ne interesează guvernarea, nu vrem să intrăm la guvernare, nu ne interesează portofolii, dar dacă toate cele ridicate de mine primesc răspunsuri convingătoare şi lipsesc doar 30 de voturi, voi merge în faţa colegilor şi voi argumenta că se pot alătura opoziţiei. M-a ascultat şi apoi m-a întrebat ce părere am despre anticipate şi i-am răspuns că <eu spun una şi tu mă întrebi alta>. La anticipate se poate ajunge foarte greu în România pentru că, la a doua încercare, indiferent cine va fi propus premier va fi votat, ştim foarte bine acest lucru. Mi-a spus că dacă va avea răspunsuri mă va contacta. Dar nu am mai primit nici un răspuns”, a mai spus liderul Uniunii.

Kelemen Hunor a precizat că, pentru el, alte chestiuni sunt irelevante, „că e Dăncilă, că nu e Dăncilă, nu contează”.

„Când vorbim de moţiunea de cenzură şi, într-adevăr se pune problema unui schimb de echipă şi majoritate şi nu este doar un exerciţiu politic de altfel extrem de necesar şi foarte bine fondat constituţional pe instituţia moţiunii de cenzură, atunci despre aceste aspecte trebuie să discutăm. Nu am cum să discut altceva”, a conchis preşedintele UDMR.

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, declara la Suceava că aşteptă ”poziţionarea UDMR” după negocierile purtate pentru susţinerea moţiunii de cenzură.

„Am purtat negocieri cu UDMR, de asemenea am purtat negocieri cu parlamentari individuali din coaliţia majoritară, negocieri care vor continua luni, marţi şi miercuri până în momentul votului. (...) Aşteptăm poziţionarea din partea UDMR: vor să stea alături de Liviu Dragnea, să îi acorde un continuare un CEC în alb, să gireze voturile parlamentarilor UDMR, pentru că dacă fac lucrul acesta înseamnă că nu vor ţine cont de cei care i-au trimis în Parlament”, a spus duminică Orban, într-o conferinţă de presă la Suceava.

Ludovic Orban îi răspunde lui Kelemen Hunor legat de negocierile la moţiunea de cenzură

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că UDMR ar trebuie să susţină moţiunea de cenzură, prin prisma electoratului care i-a votat la alegerile parlamentare. Afirmaţia vine în contextul în care Kelemen Hunor a spus că o "negociere" la liderul liberal a înseamnat o cafea, prin data de 20 mai.

"Aş prefera să nu comentez discuţiile pe care le-am avut cu liderul UDMR. Prima discuţie a fost o discuţie de informare şi de luare la cunoştinţă a condiţiilor pe care le au colegii noştri din UDMR, care sunt parteneri alături de noi în Partidul Popular European, privitor la susţinerea moţiunii de cenzură. Încă nu am ajuns la votul moţiunii de cenzură, vom mai avea discuţii. Şi pentru UDMR este o decizie extrem de importantă, şi parlamentarii UDMR trebuie să ţină cont de electoratul care i-a sprijinit în Parlament, electorat care este într-o proporţie covârşitoare, nemulţumit de modul în care guvernează Dragnea România prin intermediul "Guvernului marionetă"", a afirmat, luni, liderul PNL Ludovic Orban, la finalul Biroului Exectiv al partidului, care a avut loc la Parlament.

 

 

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici