- Home
- Politic
- BUCUREŞTI , (15.04.2016, 19:00)
- Departamentul Politic
Video EXCLUSIV. Munteanu, despre Iohannis: Ca să se distanţeze trebuia să fi fost apropiat. I-a pus la punct pe unii - VIDEO
Marian Munteanu a declarat, într-un interviu pentru MEDIAFAX, că Iohannis nu s-a delimitat de candidatura sa la Primăria Capitalei, pentru că nici nu avea de ce, în condiţiile în care nu au discutat niciodată pe această temă, el adăugând că şeful statului a vrut să-i pună la punct pe unii
"Ca cineva să se distanţeze a fi trebuit să fi fost apropiat", a spus Marian Munteanu, întrebat cum comentează faptul cã preşedintele Klaus Iohannis s-a distanţat cumva de candidatura sa, transmiţând vineri că nu a avut nicio implicare în desemnarea lui drept candidat al PNL pentru Primăria Capitalei, că nu l-a susţinut şi nu l-a promovat.
Marian Munteanu a adăugat că nu a discutat niciodată cu preşedintele pe această temă şi că nu crede că este implicat, în general, în deciziile PNL. "Nu cred că domnul preşedinte este apropiat de vreun partid anume...Sigur că provine din rândul partidului, dar dânsul, în calitate de reprezentant al tuturor românilor şi în conformitate cu Constituţia, este un factor de mediere şi de echilibru", a mai spus candidatul PNL.
El a comentat că reacţia Preşedinţiei era un mod de a-i pune la punct pe cei care au speculat că s-ar afla în saptele deciziei PNL: "Cred că dânsul nu s-a distanţat de candidatura mea, ci cred că i-a pus la punct pe unii, cu calmul şi cu reţinerea dânsului, pe care le cunoaştem, că nu a avut vreo intervenţie în evenutala mea numire sau nenumire"
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Marian Munteanu a mai spus că singura discuţie a avut loc acum două luni, cu consilierul prezidenţial Constantin Dudu Ionescu, în contextul discuţiilor cu societatea civilă, fără nicio legătură cu candidatura. "Nu am avut în viaţa mea o discuţie pe aceasta temă (cu preşedintele-nr.). Nu, nu pe această temă, am avut o discuţie acum vreo două luni, cu societatea civilă, cu domnul Dudu Ionescu".

Preşedintele Klaus Iohannis nu l-a propus şi nu l-a susţinut pe Marian Munteanu pentru a fi desemnat candidat la Primăria Capitalei, decizia aparţinând conducerii PNL, a precizat vineri Administraţia Prezidenţială.
"Preşedintele României nu a propus, susţinut şi nu a impus conducerii PNL candidatura domnului Marian Munteanu. Preşedintele nu este implicat în niciun fel în această desemnare. Decizia susţinerii domnului Munteanu aparţine strict conducerii PNL în urma propriilor evaluări", a precizat Administraţia Prezidenţială pentru MEDIAFAX.
Precizarea vine în contextul în care au existat speculaţii potrivit cărora preşedintele Klaus Iohannis a avut luni o întâlnire cu o delegaţie PNL, înainte de desemnarea lui Marian Munteanu drept candidat PNL la Bucureşti.
Citeşte şi: Cezar Preda: Marian Munteanu a semnat adeziunea de membru PNL. Va fi validată vineri la Sector 1
Citeşte şi: Gorghiu şi Blaga, explicaţii despre desemnarea lui Marian Munteanu: "Eram vreo zece în încăpere"



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe