Nicolicea: Modificările pe imunitate şi conflict de interese din Statutul parlamentarilor ar putea fi eliminate

Deputatul PSD Eugen Nicolicea a susţinut vineri că modificările propuse a fi aduse Statutului senatorilor şi deputaţilor în ceea ce priveşte imunitatea parlamentară şi conflictul de interese ar putea fi eliminate, din cauza "interpretărilor eronate" apărute până în prezent.

Urmărește
425 afișări
Imaginea articolului Nicolicea: Modificările pe imunitate şi conflict de interese din Statutul parlamentarilor ar putea fi eliminate

Nicolicea: Modificările pe imunitate şi conflict de interese din Statutul parlamentarilor ar putea fi eliminate (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)

Nicolicea a arătat că, în condiţiile în care aceste propuneri vor fi eliminate, se va menţine situaţia iniţială, când la Parlament se trimitea de către Parchet tot dosarul, iar conflictul de interese nu va mai fi reglementat deloc.

Deputatul PSD a spus că interpretările eronate ale acestor modificări, vehiculate în media, stau la baza posibilei eliminări a acestor modificări.

Chestorul Senatului Ioan Chelaru a declarat, miercuri, că plenul Parlamentului ar urma să fie convocat în sesiune extraordinară pentru marţea viitoare în vederea modificării Statutului parlamentarilor, a aprobării bugetului Legislativului şi discutarea ordonanţei privind indexarea pensiilor.

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, obţinut de MEDIAFAX, cuprinde o prevedere potrivit căreia hotărârile Senatului sau ale Camerei, dar şi ale Birourilor permanente, sunt definitive, executorii şi obligatorii faţă de orice autoritate publică.

Astfel, articolul 21 al Statutului senatorilor şi deputaţilor se modifică, fiind introdus următorul alineat: "Hotărârile Camerei Deputaţilor şi ale Senatului, precum şi cele ale Birourilor permanente ale celor două Camere, adoptate în materie de imunitate parlamentară, sunt definitive şi executorii, obligatorii faţă de orice autoritate publică şi se execută întocmai şi de îndată. Ministrul Justiţiei răspunde de executarea acestor hotărâri".

Totodată, proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor prevede că, dacă în timpul mandatului ANI sesizează incompatibilitatea unui parlamentar, comisia de resort din legislativ face un raport, iar dacă se constată o astfel de stare i se va cere parlamentarului să opteze între funcţii.

În situaţia în care ANI sesizează o stare de incompatibilitate, proiectul prevede ca aceasta să se aducă la cunoştinţa Camerei din care face parte deputatul sau senatorul. În acest caz, Biroul permanent al Camerei respective transmite sesizarea deputatului sau senatorului aflat în această situaţie şi Comisiei care are în competenţă analizarea situaţiilor de incompatibilitate în vederea elaborării unui raport în termen de 15 zile. În cazul în care din raportul Comisiei reiese existenţa unei stări de incompatibilitate, Biroul permanent al Camerei sau Senatului informează deputatul sau senatorul, care are obligaţia ca în termen de 30 de zile să opteze între calitatea de deputat sau senator şi funcţia sau funcţiile incompatibile, se mai prevede în proiectul de modificare a Statutului parlamentarilor.

Proiectul de modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor mai conţine o propunere prin care se solicită Parchetului să noteze în cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a unui ales motivele concrete care justifică această măsură şi să nu mai trimită, ca până acum, dosarul integral.

"Cererea de reţinere, arestare sau percheziţie a parlamentarului trebuie să conţină temeiul legal şi motivele concrete în cazul respectiv care justifică măsura solicitată. Cererea este însoţită de probele considerate relevante şi puse la dispoziţie de către Parchet, care stau la baza motivelor invocate", se stipulează în textul propunerii de modificare a Statutului parlamentarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici