Prima pagină » Politic » Nicușor Dan despre numirea lui Vlad Voiculescu, cercetat penal: „Este un dosar care nu are niciun progres”

Nicușor Dan despre numirea lui Vlad Voiculescu, cercetat penal: „Este un dosar care nu are niciun progres”

NIcușor Dan consideră că numirea lui Vlad Voiculescu în funcția de consilier prezidențial onorific nu impietiează în niciun fel cu dosarul penal deschis pe numele acestuia. „Nu avansează, și așa a fost și cu mine”, a spus președintele.
Luiza Moldovan
16 nov. 2025, 20:57, Politic

„Este un dosar care a fost deschis acum mulți ani și care nu avansează”, a spus Nicușor Dan în studioul România TV despre numirea urmăritului penal, Vlad Voiculescu, în funcția de consilier prezidențial onorific.

„Ce să înțeleagă oamenii simpli prin această numire?”, a fost întrebarea din studio.

„Bineînțeles că eu nu o să spun „procurorul o are sau nu are dreptate”.

Ce pot să spun este că este un dosar care a fost deschis acum mulți ani și care nu avansează.

Adică ceea ce cred că este legitim (și mai ales în momentul în care vorbim de niște oameni care sunt expuși politic, care sunt, în fine, europarlamentari sau au funcții de reprezentare a statului român), eu cred că Parchetul poate să facă un efort pentru a tranșa aceste cazuri”, a pus Nicușor Dan.

„Nu sunt motive de distanțare”

Președintele a adăugat că, deocamdată, nu sunt motive pentru o distanțare, pentru că dosarul lui Voiculescu nu a înaintat:

„În sensul de a clasa sau a merge mai departe. Și dacă se pune în mișcare urmărirea penală sau se întâmplă niște lucruri, evident că atunci înseamnă că trebuie să luăm o distanță. Pentru moment, este un dosar care a fost deschis acum multă vreme și pentru care nu avem niciun progres.

Vă aduc aminte! Eram primarul Capitale și am fost acuzat de Agenția Națională de Integritate că am făcut fel de fel de lucruri și a durat vreo patru ani de zile până când Înalta Curte a zis că eu n-am făcut nimic care să fie vreo incompatibilitate.

Dar în toți acești patru ani, de câte ori în numele primăriei discutam cu o bancă de la care ne împrumutam, trebuia să dau explicații”, a spus Nicușor Dan.