Șeful statului a subliniat importanța momentului pentru comunitatea românească din Valea Timocului și pentru Biserica Ortodoxă Română.
Mesajul președintelui Nicușor Dan a fost citit de Eugen Tomac, consilier prezidențial onorific pentru relația cu românii de pretutindeni.
Președintele României a evidențiat că proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Mălainița reprezintă atât o sărbătoare a credinței, cât și un moment important pentru memoria și continuitatea comunității românești din Valea Timocului.
„Proclamarea locală a canonizării Sfintei Magdalena de la Malainița este o sărbătoare a credinței, dar și a memoriei și a continuității unei comunități care, de-a lungul generațiilor, și-a păstrat cu demnitate identitatea, tradițiile și legătura cu valorile sale spirituale”, a transmis Nicușor Dan.
Șeful statului a arătat că momentul are o semnificație aparte pentru românii din această regiune și vorbește despre importanța păstrării legăturilor dintre generații.
Nicușor Dan a subliniat că proclamarea locală a canonizării transmite un mesaj despre „coeziune, credință și solidaritate”, dar și despre rolul valorilor spirituale în păstrarea identității unei comunități.
Președintele a reiterat, totodată, angajamentul Administrației Prezidențiale de a consolida legăturile cu românii aflați în afara granițelor țării.
„Prezervarea și promovarea identității naționale, a limbii, a credinței, a culturii și tradițiilor românești constituie o responsabilitate fundamentală și o prioritate a statului, care are datoria de a fi alături de românii de pretutindeni, oriunde s-ar afla”, a transmis președintele României.
Nicușor Dan i-a felicitat pe cei care contribuie la păstrarea vieții spirituale și culturale a comunităților românești din Serbia.
În mesajul transmis cu ocazia evenimentului de la Mănăstirea Mălainița, președintele României a făcut referire și la memoria Sfintei Magdalena.
„Fie ca amintirea Sfintei Magdalena de la Malainița să devină pentru toți cei care îi vor cinsti memoria un izvor de speranță, încredere și de forță spirituală”, a afirmat Nicușor Dan.
La final, șeful statului a transmis un mesaj de binecuvântare pentru România și Serbia și a evidențiat importanța respectului și a bunei înțelegeri dintre cele două țări.
„Dumnezeu să binecuvânteze România, Serbia și pe toți cei care, prin credință, respect și bună înțelegere, clădesc un viitor al apropierii și al bunei vecinătăți”, a transmis președintele Nicușor Dan.