Noi atacuri ale lui Băsescu la adresa justiţiei: Se compromite pas cu pas, prin spectacole televizate

Fostul preşedinte Traian Băsescu lansează noi atacuri la adresa justiţiei şi spune că în cei zece ani de mandat a ”plătit prea scump individual şi politic” pentru ca astăzi să tacă, susţinând că prin acţiunile din ultimele luni justiţia se compromite ”pas cu pas”, prin spectacole televizate.

Urmărește
3263 afișări
Imaginea articolului Noi atacuri ale lui Băsescu la adresa justiţiei: Se compromite pas cu pas, prin spectacole televizate

Noi atacuri ale lui Băsescu la adresa justiţiei: Se compromite pas cu pas, prin spectacole televizate (Imagine: Sebastian Tataru/Mediafax Foto)

”Nu vă faceţi iluzii, voi continua să mă exprim legat de justiţie. Am investit prea mult şi am plătit prea scump individual şi politic în cei zece ani, pentru ca astăzi să tac cînd este vorba de justiţie.
Nu mă opresc aici, cu toate strigătele nemulţumiţilor.Voi continua să mă exprim public, pentru că nu vreau ca, în timp, să se spună că o justiţie care s-a deformat în ultimele luni prin nerespectarea drepturilor omului este ceea ce s-a construit în cei zece ani ai mandatelor mele. Reţineţi, dragi nemulţumiţi, eu nu sunt împotriva luptei împotriva corupţiei. Eu am iniţiat această bătălie pentru supravieţuirea statului de drept şi, în mandatele mele, s-au creat mecanismele instituţionale şi legale care s-o combată”, scrie Traian Băsescu, joi, pe Facebook.

Fostul şef al statului susţine că afirmaţiile sale despre justiţie ”nu sunt rodul unei reacţii la cele întâmplate unor apropiaţi”, ci al acţiunilor justiţiei, prin care aceasta ”se compromite pas cu pas”.

”Afirmaţiile mele despre justiţie nu sunt rodul unei reacţii la cele întâmplate unor apropiaţi, ci al acţiunilor justiţiei însăşi din ultimele luni, acţiuni prin care, pas cu pas, justiţia se compromite pe termen lung prin spectacole televizate umilitoare pentru suspecţi şi inculpaţi, prin lipsă de respect pentru demnitatea şi libertatea oamenilor şi pentru dreptul la apărare. Am mai spus-o şi o repet: un stat nu poate progresa şi nu este viabil fără o justiţie puternică şi credibilă. Dar nici justiţia nu poate fi viabilă dacă procurorii şi judecătorii se află pe «aceleaşi baricade», fie ele şi ale luptei împotriva corupţiei. Ce şanse mai are un inculpat în faţa judecătorului dacă el este pe aceeaşi baricadă cu procurorul? De ce nu lăsăm atunci să fie condamnat direct de procuror dacă tot «ne aflăm pe aceleaşi baricade»? De ce ne mai trebuie judecători dacă ei nu vor sau nu pot să fie aceia care să pondereze excesele procurorilor atunci cînd acestea există? La ce mai avem nevoie de judecător de drepturi şi libertăţi?”, se întreabă Traian Băsescu.

El consideră că singura instituţie care ar putea ”regla lucrurile” este CSM.

Fostul preşedinte mai susţine că justiţia penală nu poate fi viabilă şi credibilă dacă prin acţiunile sale încalcă drepturile fundamentale ale omului, care, indiferent de statut social, are dreptul la demnitate, la libertate şi la apărare.

”Despre ce demnitate vorbim când la simpla reţinere de către procuror îl obligi să defileze prin faţa presei încătuşat? Despre ce drept la apărare vorbim când, înainte de a fi judecat, îl intemniţezi reducându-i şansa de a se apăra şi făcându-l în faţa opiniei publice şi cu ajutorul presei deja vinovat? Aţi văzut, oricare dintre voi, dragi entuziaşti ai justiţiei televizate, spectacolul hidos al reţinerilor şi arestărilor televizate din România măcar într-o singură altă ţară din UE? Umilinţa binemeritată de infractori, fie ei şi politicienii corupţi, este condamnarea în instanţă, dar nu condamnarea publică înainte de a fi judecaţi. Pentru asta lupt eu acum. Pentru o continuare corectă la ceea ce s-a întâmplat în justiţie în ultimii zece ani. Vă asigur că în justiţie sunt încă multe de făcut şi acest adevăr nu poate fi acoperit cu spectacole televizate sau cu brutalitatea încălcării drepturilor”, mai spune Băsescu, adăugând: ”Şi nu mă voi opri”.

Şi în urmă cu două zile Traian Băsescu a postat, pe Facebook, un mesaj în care critica justiţia, spunând că el crede în justiţie, dar nu crede "în justiţia care se face prin zdrobirea cu anticipaţie a inculpatului" şi că, "dacă nu a ucis, dacă nu a violat, dacă nu a falsificat probe, dacă nu s-a sustras urmăririi penale, omul trebuie judecat neîncarcerat".

De asemenea, Băsescu declara, luni, la B1, că nu îi sună pe Florian Coldea, Codruţa Kovesi şi Livia Stanciu ”din silă”, pentru că ”sunt artizanii acestui mod răvăşit de a a face justiţie, fără respect pentru cel care nu este condamnat”, adăugând că aceştia ”vor să mai rămână cinci mandate”.

Întrebat de ce nu îi sună pe Florian Coldea (adjunctul şefului SRI- n.r.), pe Codruţa Kovesi sau pe şefa ICCJ, Livia Stanciu, Traian Băsescu a declarat: "Pot să vă spun că din silă?".

Băsescu a continuat: "Pentru că ei sunt artizanii acestui mod răvăşit de a face justiţie, fără respect pentru cel care nu e condamnat. Ce să fac? Vor să mai rămână cinci mandate în funcţie".

Ulterior, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a răspuns atacurilor fostului şef al statului Traian Băsescu, spunând că acestea fac ca România să piardă credibilitate şi că "foarte rar" ea s-ar putea lăsa intimidată de reacţii ale unor politicieni.

Marţi, Consiliul Superior al Magistraturii a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la declaraţiile făcute de Traian Băsescu la postul de televiziune B1.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici