- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (07.06.2013, 22:36)
- Departamentul Politic
NOUA CONSTITUŢIE - Chiuariu: Articolul privind chemarea oricărei persoane în faţa Parlamentului nu are ca ţintă procurorii
Senatorul PNL Tudor Chiuariu, preşedintele Comisiei juridice a Senatului şi membru al Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, respinge acuzaţiile potrivit cărora articolul referitor la chemarea oricărei persoane în faţa Parlamentului ar avea ca ţintă procurorii.
Urmărește
432 afișări
NOUA CONSTITUŢIE - Chiuariu: Articolul privind chemarea oricărei persoane în faţa Parlamentului nu are ca ţintă procurorii (Imagine: Bogdan Maran/Mediafax Foto)
„Articolul spune, de fapt, un lucru fundamental, care se regăseşte în alte articole din Constituţie, respectiv că Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român prin intermediul căruia se exercită suveranitatea. Cetăţenii vor avea un instrument ca să-i pună pe reprezentanţii lor să ceară informaţii şi să poate audia orice persoană din România. Atât, să o audieze", susţine Tudor Chiuariu într-un comunicat remis, vineri, agenţiei MEDIAFAX.
În opinia sa, acesta "este singurul mijloc prin care orice cetăţean poate solicita reprezentantului său din Parlament să ceară informaţii de la orice instituţie publică".
"Fără Parlament nu ar exista democraţie, nici justiţie, nici procurori", declară Chiuariu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, a murit
-
Elon Musk reacţionează la comentariile privind gestul său de la învestirea lui Trump: „Atacul este atât de obosit”
-
Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani
Comisia pentru revizuirea Constituţiei a adoptat cu unanimitate de voturi un amendament la articolul 64 din actuala lege fundamentală, respectiv alineatul 4 indice 1, care prevede că "orice persoană de drept public, orice persoană juridică privată şi orice persoană fizică are obligaţia de a se prezenta, direct sau prin reprezentant legal, după caz, în faţa unei comisii parlamentare, în urma invitaţiei scrise primită din partea acesteia".
Senatorul Tudor Chiuariu a precizat, joi, că, în conformitate cu această modificare, Parlamentul poate chema la audieri inclusiv şefii Parchetului.
"Un procuror face parte dintr-o instituţie, şi anume din Parchetul general de pe lângă ICCJ, în acest moment. Sigur că privind activitatea unei instituţii nu vom chema persoane fizice care îşi desfăşoară activitatea în acea instituţie, ci pe şeful instituţiei sau pe cineva din conducerea instituţiei", a argumentat senatorul PNL.
Preşedintele Traian Băsescu a comentat vineri, răspunzând unor întrebări, acest nou articol, spunând: "Aici e jocul".
Preşedintele a fost întrebat de jurnalişti ce părere are despre amendamentul care prevede obligativitatea persoanelor fizice de a se prezenta la audieri în Parlament dacă sunt chemate.
"Ce, se transformă Parlamentul în parchet?", a replicat Traian Băsescu.
La remarca unui jurnalist că, potrivit aceluiaşi amendament, vor putea fi chemaţi la audieri în Parlament inclusiv procurorii, Traian Băsescu a replicat: "Păi aici e jocul".
Citește pe alephnews.ro: Micile detalii fac diferența. Ce să NU faci la un interviu de angajare
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
A doua cea mai mare metropola a lumii riscă să dispară sub ape, iar soarta mega-oraşului atârnă în mâinile unui miliardar
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Pensionarii din România care au muncit între acești ani ar putea primi 400 de lei în plus, începând cu 1 februarie 2025
CANCAN.RO
Ce s-a ales de Octavian BELLU. Ce job „normal” și-a luat și unde s-a angajat, după retragerea din gimnastică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 12:21
Sejururile de două nopţi pentru minivacanţa de Ziua Unirii Principatelor costă, în medie, 850 de lei
-
astăzi, 12:18
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1064. Trump afirmă că SUA „probabil” vor sancţiona Rusia dacă Moscova refuză negocierile de pace / Secretarul de Stat al SUA: Vrem să punem capăt războiului din Ucraina, astfel încât acesta să nu reînceapă peste 3-4 ani