- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oajdea: În acest moment nu văd nimic care ar putea să-mi modifice decizia de a vota moţiunea
Deputatul PDL Daniel Oajdea susţine că în acest moment nimic nu ar putea să îi modifice decizia de a vota moţiunea de cenzură, spunând că îi este greu să creadă că PDL va exclude din partid un parlamentar care stă de vorbă cu oamenii.
Oajdea: În acest moment nu văd nimic care ar putea să-mi modifice decizia de a vota moţiunea (Imagine: Liviu Chirica/Mediafax Foto)
"Mi-e greu să cred că PDL va exclude un parlamentar care stă de vorbă cu oamenii", a declarat, duminică, deputatul PDL de Iaşi.
El a afirmat, în legătură cu modul în care a fost organizată şi anunţată întâlnirea cu alegătorii din colegiul său, că a lipit afişe la scara fiecărui bloc.
De asemenea, Oajdea a explicat că a fost nevoit să apeleze la modalitatea de vot secret în condiţiile în care în sala unde s-a desfăşurat întâlnirea au existat "oameni agitaţi, care puneau în pericol siguranţa celorlalţi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Marcel Ciolacu rămâne Premierul României
-
Moşteanu: USR nu va vota guvernul Ciolacu 2
-
Promisiuni: Guvernul Ciolacu 2 vrea să majoreze contribuţia la Pilonul II de pensii private de la 4,75% la 6% în patru ani şi să majoreze suma deductibilă pentru Pilonul III
-
Ciolacu, după ce a fost desemnat premier: Românii au nevoie de stabilitate
"Exista riscul unor agresiuni fizice şi unii au renunţat şi au plecat", a spus Oajdea, subliniind că singurul lucru pe care îl regretă este că a fost obligat să recurgă la vot secret, în condiţiile în care "unii au arătat că nu ştiu să îşi respecte semenii".
El a afirmat că în acest moment nimic nu ar putea să îi modifice decizia de a vota moţiunea de cenzură.
"În momentul acesta nu văd nimic care ar putrea să-mi modifice decizia", a adăugat Oajdea.
Deputatul PDL Daniel Oajdea a organizat, duminică, la Iaşi, o întâlnire cu alegătorii din colegiul său pentru a lua o decizie privind modul în care va vota la moţiunea de cenzură.
În timpul dezbaterilor, la care au participat aproximativ 300 de persoane, au existat mai multe momente tensionate, doi cetăţeni care îi cereau lui Oajdea să nu voteze moţiunea fiind îmbrânciţi de persoane care îi solicitau deputatului PDL ca acesta să voteze moţiunea de cenzură. În aceste condiţii, a fost necesară intervenţia jandarmilor şi a poliţiştilor pentru a-i linişti pe participanţii la dezbatere.
Daniel Oajdea a declarat în faţa participanţilor că poliţiştii ar trebui să aibă salariile diminuate cu 80%, şi nu doar cu 25% întrucât nu şi-au făcut treaba la dezbaterea organizată cu cetăţenii din colegiul său.
"Nu e corect ca unii oameni să fie agresaţi. Poliţiştii ar fi trebuit să-şi facă treaba şi să intervină prompt. Ar trebui să aibă salariile diminuate cu 80%, şi nu doar cu 25%", a declarat Oajdea, moment în care un cetăţean din sală a replicat: "Lasă palavrele, treci la vot!".
Votul a fost secret, iar 98 de ieşeni au votat în favoarea moţiunii de cenzură, 47 au votat "împotrivă", unul s-a abţinut, iar 11 buletine de vot au fost anulate.
La finalul dezbaterii, Oajdea a anunţat că va vota moţiunea de cenzură.
PDL a anunţat printr-un comunicat de presă că Biroul Permanent Naţional al partidului se va întruni luni dimineaţă şi va discuta despre excluderea lui Oajdea din partid.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.