Occidentul continuă să încurajeze războiul din Ucraina, iar conducerea de la Washington nu vrea să permită Kievului să „se gândească sau să vorbească măcar” despre pace, declară Peskov sâmbătă, care foloseşte termenul „război” şi nu clasicul concept „operaţiune militară specială”, preferat de către Putin şi restul oficialilor ruşi.
„Acum este momentul oportun când ţările vestice mizează pe continuarea războiului. Conducerea de la Washington nu permite ucrainenilor să se gândească la pace sau să vorbească despre”, a spus omul lui Putin la un canal TV rusesc, citat de către agenţia de ştiri rusă
TASS.
Purtătorul de cuvânt al lui Putin speră totuşi că Occidentul va înţelege situaţia şi că Ucraina va alege negocierea cu Rusia.
„Momentan, încercarea de a ajunge la pace s-a înrăutăţit. Dar nu avem vreo îndoială că mai devreme sau mai târziu, bunul simţ va triumfa şi vom reveni la negocieri”, mai declară Peskov.
Peskov a punctat, totodată, în mod cinic, că înainte de negocieri, Ucraina va trebui „să priceapă condiţiile puse de către Moscova, să le accepte, să stea la masa discuţiilor şi să semneze acordul deja ştiut”.
Şi nu doar Ucraina „pricepe” mai greu, în opinia Kremlinului, ci şi liderii europeni, cărora „le lipseşte tăria de a urmări doar interesele propriilor ţări, nu şi ale Vestului”, mai spune oficialul rus. Într-adevăr, spre deosebire de Rusia cea „solitară” şi autocrată, Europa cea democratică merge pe principiul solidarităţii.