Onţanu: Fostul guvern a atentat grav la siguranţa oamenilor. Ne-am lepădat de alianţă ca de Satana
Liderul UNPR Neculai Onţanu a declarat, sâmbătă, că formaţiunea sa va susţine noul guvern şi că nu a negociat ministere cu USL, el precizând, pe de altă parte, că Uniunea a ieşit din fosta coaliţie ca lepădându-se "de Satana" şi că fostul guvern a adus un atentat grav la siguranţa oamenilor.

Onţanu: Fostul guvern a atentat grav la siguranţa oamenilor. Ne-am lepădat de alianţă ca de Satana (Imagine: Razvan Lupica/Mediafax Foto)
"Este absolut o necesitate ca în următoarele zile, cât mai rapid, să se instaleze noul guvern. Noi vom sprijini în Parlamentul României noua guvernare tocmai pentru ca să se asigure o stabilitate pentru România. Aţi văzut: FMI a zis «pas» până ce se instalează noul guvern. Deci este o prioritate pentru România instalarea noului guvern, crearea unei majorităţi parlamentare solide şi sigur că noi vom sprijini acest lucru", a precizat Onţanu.
Progresistul a mai spus că UNPR nu a negociat cu USL ministere în viitorul guvern Ponta.
El a precizat că alianţele cu PDL pentru alegerile locale au fost desfiinţate din pricina refuzului democrat-liberalilor de a introduce taxa pe averile foarte mari, de a reîntregi salariile bugetarilor, de a reintroduce ajutoarele sociale eliminate şi de a elimina plata CAS pentru pensiile mici.
TITLURILE ZILEI
-
astăzi, 10:45
-
astăzi, 10:21
• Au fost efectuate verificări în locuinţa lui Călin Georgescu
-
astăzi, 10:59
• Actorul Gene Hackman şi soţia lui au fost găsiţi morţi în casă
-
astăzi, 10:40
• Ministrul Justiţiei: Mesajele lui Elon Musk nu pot influenţa ancheta în cazul lui Călin Georgescu
-
astăzi, 11:17
• Asasinat la Kremlin: Uciderea la comandă a lui Boris Nemţov într-o Rusie tot mai dictatorială
-
astăzi, 00:05
• Horaţiu Potra, despre banii găsiţi la percheziţii: Nu mă obligă nimeni să-i ţin în bancă
-
astăzi, 08:36
• Şedinţă de Guvern, joi. Se discută ratificarea acordului cu Marea Britanie
-
astăzi, 09:35
-
astăzi, 05:00
-
astăzi, 12:47
• LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1100. Kievul „poate să uite” de aderarea la NATO, afirmă Trump / Coreea de Nord trimite trupe suplimentare în Rusia, susţin serviciile de informaţii sud-coreene / Noi discuţii între Washington şi Moscova
-
ieri, 22:26
-
astăzi, 07:09
• Hamas a predat cadavrele a patru ostatici, Israelul va elibera sute de prizonieri palestinieni
-
ieri, 22:19
-
ieri, 22:16
-
ieri, 22:57
• LIVE TEXT Oficial! Călin Georgescu este inculpat. Procurorii anunţă punerea în mişcare a acţiunii penale. Acuzaţii grave / El a fost pus sub control judiciar / Ce interdicţii are Călin Georgescu / Magistrat cercetat în dosarul lui Călin Georgescu
"Ne-am lepădat ca de Satana. Nu era o alianţă viabilă. La Bucureşti, mergem pe propriile picioare. Fostul guvern, mă refer în principal la guvernul PDL condus de Emil Boc, a adus un atentat grav la adresa siguranţei şi a vieţii oamenilor, iar lucrul acesta noi l-am refuzat din momentul în care s-a pus problema să facem o alianţă pentru Bucureşti UNPR-PDL", a declarat Neculai Onţanu.
Întrebat dacă se aşteaptă la susţinere din partea USL, candidatul la Primăria Sectorului 2 a replicat că se aşteaptă la susţinere din partea tuturor cetăţenilor din respectivul sector.
"Eu mă aştept, vă spun sincer, ca un om şi ca un administrator - mi-a fost străină politica, eu de dimineaţa până seara fac administraţie: mă aştept la susţinerea tuturor cetăţenilor Sectorului 2 al Capitalei, pentru că eu, în această perioadă, tot ce am făcut am făcut pentru locuitorii Sectorului 2 al Capitalei şi pentru aceştia mă bat", a încheiat Neculai Onţanu.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


