Oprişan şi Vanghelie s-au opus interdicţiei cumulului de funcţii în PSD

Mai mulţi vicepreşedinţi ai PSD s-au opus, luni, în BPN, propunerilor de modificare a Statutului partidului, prin care urma să se interzică deţinerea a două funcţii politice şi a mai mult de două mandate consecutive de preşedinte de filială.

Urmărește
20 afișări
Imaginea articolului Oprişan şi Vanghelie s-au opus interdicţiei cumulului de funcţii în PSD

Oprişan şi Vanghelie s-au opus interdicţiei cumulului de funcţii în PSD (Imagine: Bogdan Baraghin/Mediafax Foto)

Surse din PSD au declarat, luni, pentru MEDIAFAX, că propunerea de interzicere a cumulului a două funcţii de conducere politică a fost eliminată de pe lista care va fi prezentată spre validare Congresului extraordinar în vederea modificării Statului PSD.

Propunerea discutată luni în BPN interzicea membrilor PSD să deţină mai mult de o funcţie de conducere politică şi o funcţie administrativă, prevedere care, dacă ar fi fost votată la Congres, ar fi afectat majoritatea vicepreşedinţilor PSD, dar şi pe secretarul general, Liviu Dragnea.

TITLURILE ZILEI

Sursele citate au arătat că liderii PSD Vrancea, Marian Oprişan, şi PSD Bucureşti, Marian Vanghelie, ambii şi vicepreşedinţi la nivel central, au fost cei mai vocali dintre membrii BPN care s-au opus unei astfel de prevederi.

Argumentele invocate de cei doi au fost că interdicţia pentru un preşedinte de filială judeţeană de a candida şi pentru o funcţie de conducere centrală ar încălca prevederile Legii partidelor şi ar fi în contradicţie cu dreptul de a fi ales.

Actualul Statut PSD interzice cumulul a mai mult de două funcţii de conducere, astfel încât majoritatea vicepreşedinţilor partidului sunt şi preşedinţi de organizaţii judeţene: Marian Oprişan, Marian Vanghelie, Rodica Nassar, Constantin Niţă, Ion Prioteasa, Ion Câlea, Gheorghe Nichita, Robert Negoiţă, Ioan Chelaru.

Sursele menţionate au precizat că, în urma obiecţiilor formulate, luni, de majoritatea acestora, interdicţia cumulului a două funcţii de conducere nu va mai figura între propunerile de modificare a Statutului ce vor fi supuse votului la Congresul extraordinar de sâmbătă.

Aceleaşi surse au arătat că tot Oprişan şi Vanghelie au fost printre cei mai combativi şi în privinţa unei alte propuneri de modificare a Statutului, prin care se interzicea deţinerea a mai mult de două mandate consecutive la preşedinţia organizaţiilor judeţene.

Cei doi vicepreşedinţi au invocat principiul competenţei şi al performanţei în alegeri, arătând că nu este nici util politic să interzici unui preşedinte al unei filiale cu rezultate foarte bune la alegeri să nu candideze de mai mult de două ori.

Sursele citate au precizat că nici această propunere nu va mai figura pe lista care va fi supusă votului Congresului extraordinar.

S-a renunţat, de asemenea, la reintroducerea alegerii a opt vicepreşedinţi pe criteriul regiunilor, fără însă a se stabili deocamdată dacă aceştia vor fi aleşi pe domenii sau, cum s-a întâmplat la congresul din februarie, în ordinea voturilor obţinute.

Asupra acestui aspect, conducerea PSD urmează să se mai consulte şi cu parlamentarii partidului, sursele citate arătând că Victor Ponta a cerut găsirea unei soluţii care să ducă la o reprezentare corectă a tuturor provinciilor istorice, în condiţiile în care în actuala structură de conducere nu se regăseşte niciun vicepreşedinte provenit de la organizaţiile din Ardeal.

Pe de altă parte, asupra propunerilor formulate de Mircea Geoană, însă susţinute şi de Victor Ponta prin programul cu care a candidat la preşedinţia partidului, ca preşedintele PSD şi candidatul la prezidenţiale să fie aleşi după modelul american, prin votul tuturor membrilor, nu s-au formulat contraargumente, acestea urmând, într-o mare probabilitate, să fie supuse votului şi acceptate de Congres.

O altă propunere de modificare a Statutului, care a întrunit acordul de principiu al membrilor BPN, vizează desfiinţarea funcţiei de trezorier şi înfiinţarea Comitetului Financiar în cadrul Consiliului Naţional.

Propunererile de modificare a Statutului vor fi supuse votului Congresului extraordinar care va avea loc sâmbătă, 16 octombrie. Cele adoptate urmează să intre în vigoare la următoarele alegeri care vor avea loc în partid.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici