- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (19.03.2018, 14:06)
- Departamentul Politic
Video Oprişan vorbeşte despre "planul" lui Băsescu şi Ponta: Slavă Domnului, a ieşit altcineva preşedinte, iar Miron Mitrea confirmă / Vicepreşedintele PSD: Ponta a jucat un rol în construcţia statului paralel şi a legilor care au ajutat abuzurile
Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD, spune că Victor Ponta urma să ajungă preşedinte şi George Maior - premier, acesta fiind planul lui Traian Băsescu pentru a se proteja. Oprişan susţine că vorbeşte abia acum public despre planurile lor deoarece a ajuns altcineva şef de stat şi e bun mediator.
"În 2009, lui Traian Băsescu i-a trecut glonţul pe la ureche, pentru că Geoană era aproape să câştige alegerile. De fapt românii nu ştiu nici acum cine a câştigat (...) Demersurile făcute de unii şi de alţii, ambasadele străine l-au declarat până la urmă câştigător pe Băsescu. De atunci s-a speriat, ştiind că PDL urma să devină falimentar, a încercat cu Maior să pună mâna pe PSD şi l-au sprijinit pe Ponta să ajungă preşedintele PSD. Băsescu l-a pus pe George Maior să se ocupe de această chestiune, care l-a chemat pe Miron Mitrea să îl sprijine pe Ponta", a declarat Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD.
Vicepreşedintele PSD l-a lăudat pe Klaus Iohannis pentru rolul de mediator pe care îl joacă.
"Planul era ca după plecarea lui Băsescu de la preşedinţie să nu îi ceară nimeni socoteală să ajungă sistemul lui Ponta- preşedinte, Maior- premier şi Maior- şeful SRI. Când am spus aceste lucruri, nu am avut o relaţie bună cu Ponta. Şi mă întrebaţi de ce vorbesc acum. Faptul că nu le-a ieşit planul şi Ponta, slavă Domnului, nu a ajuns preşedintele României, ci a ajuns preşedinte altcineva care a demonstrat că poate fi un bun mediator al societăţii româneşti, azi nu mai sunt posibile abuzurile", a mai spus Oprişan.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Nicuşor Dan critică partidele AUR, SOS şi POT: Masca suveranismului s-a prăbuşit, prioritatea lor nu e România, este Putin
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
Oprişan: Ponta a jucat un rol în construcţia statului paralel şi a legilor care au ajutat abuzurile
Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD, l-a acuzat luni pe Victor Ponta că a participat la construcţia statului paralel prin susţinerea unor legi care au permis abuzuri.
"Ponta a jucat un rol în construcţia statului paralel şi a legilor care au ajutat unii procurori să facă abuzuri. Ponta a demonstrat cât de procuror e el. A fost un procuror ratat, că dacă era serios, era şi azi", a declarat Marian Oprişan, vicepreşedinte PSD.
Vicepreşedintele PSD a mai spus că fostul lider PSD a fost preşedinte al Comisiei care s-a ocupat de codurile penale, acestea fiind atacate cu succes de mai multe ori la Curtea Constituţională.
"Să nu ne mai eticheteze pe noi, membri PSD, pentru că el cu Traian Băsescu şi George Maior au construit statul de tip ticălos, permiţând unor judecători şi procurori să facă abuzuri şi să regleze conturi politice în România", a mai spus Oprişan.
Miron Mitrea: Marian Oprişan are dreptate
Miron Mitrea a declarat, luni, că Marian Oprişan ”are dreptate” când afirmă că George Maior l-a chemat să-i ceară să-l sprijine pe Victor Ponta pentru a pune în aplicare planul lui Traian Băsescu pentru a se proteja, respectiv Ponta să ajungă preşedinte, iar Maior premier.
”Nu am ce să comentez. Oprişan are dreptate şi mai mult nu pot să spun. Nu vreau să spun. M-am retras din politică”, a declarat pentru MEDIAFAX Miron Mitrea.










Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe