Orban: UDMR a luat decizia să semneze pactul iniţiat de Iohannis/ ALDE ne-a spus că vor veni cu noi în toamnă/ Ce spune despre şansele moţiunii

Liderul PNL Ludovic Orban a declarat că şi UDMR va semna acordul politic naţional iniţiat de preşedintele Klaus Iohannis pentru consolidarea parcursului european al României, însă liderul Uniunii Kelemen Hunor va semna, probabil la o dată ulterioară, neputând participa joi la Cotroceni.

Urmărește
1327 afișări
Imaginea articolului Orban: UDMR a luat decizia să semneze pactul iniţiat de Iohannis/ ALDE ne-a spus că vor veni cu noi în toamnă/ Ce spune despre şansele moţiunii

Orban, despre acordul politic iniţiat de Iohannis: UDMR a luat decizia să semneze pactul

„Din informaţiile pe care le am, am înţeles că au luat decizia să semneze şi ei pactul. Din ce am înţeles, preşedintele (UDMR - n.r.) nu putea să participe şi e nevoie de preşedinte pentru a semna pactul. Probabil vor semna la o dată ulterioară”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară la postul B1 TV.

Preşedinţii PNL, USR, PMP şi Pro România, Ludovic Orban, Dan Barna, Eugen Tomac şi respectiv Victor Ponta au semnat alături de Klaus Iohannis acordul politic naţional pentru consolidarea parcursului european al României, în cadrul unei ceremonii organizat de şeful statului la Palatul Cotroceni.

Iohannis a precizat că propune ca cei care vor semna pactul să se angajeze să transpună în legislaţie în cel mai scurt timp măsurile necesare asigurării respectării atât în ţară, cât şi în străinătate a exercitării depline şi efective a dreptului de vot de către cetăţenii români.

Orban: Şansele sunt mai mari decât la toate moţiunile de cenzură depuse după decembrie 2016

Ludovic Orban a declarat că şansele moţiunii de cenzură de a fi adoptată în Parlament sunt mai mari decât la restul demersurilor făcute de la începutul legislaturii, în 2016. Preşedintele PNL a precizat că opoziţia are în prezent circa 215, din necesarul de 233 de voturi.

„Şansele sunt mai mari decât la toate moţiunile de cenzură care au fost depuse după decembrie 2016. Am reuşit totuşi să construim un parteneriat între cinci formaţiuni politice, pe lângă PNL este USR, PMP, UDMR, Pro România. AM purtat negocieri cu toate grupurile parlamentare, mai puţin PSD şi ALDE care au luat decizia să nu voteze moţiunea de cenzură. Atunci strategia de negociere cu PSD şi cu ALDE este o strategie de negociere individuală în care am implicat nu numai echipele oficiale de negociere, ci şi parlamentari individuali cu puterea de a comunica şi de a convinge parlamentari individuali în zona PSD şi ALDE”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară la postul B1 TV.

Liderul liberala a adăugat că negocierile individuale vor continua până în ultima zi.

„Acum suntem, pe calculele pe care le avem, pe un scor nu foarte departe de cele 233 de semnături. În momentul de faţă ne bazăm pe aproximativ 214-215 voturi, sigur în condiţiile mobilizării exemplare a tuturor parlamentarilor care sunt implicaţi în susţinerea moţiunii de cenzură. Continuăm până în ultima zi negocierile individuale. Asta e tot ce pot să fac. În ceea ce priveşte PNL, noi suntem implicaţi total în acest for de negociere. Sperăm să dea rezultate”, a completat Orban.

Moţiunea de cenzură iniţiată de partidele de opoziţie a fost citită în plenul reunit de miercuri, iar marţea viitoare va fi dezbătută şi votată de către Parlament.

Orban: ALDE ne-a spus că vor veni cu noi în toamnă. O să vedem ce vor face la moţiunea de cenzură

Ludovic Orban a anunţat că a avut discuţii cu unii parlamentari ai ALDE care i-au dat dreptate cu privire la reproşurile aduse Guvernului, însă i-au spus că vor susţine PNL de la toamnă. Liderul PNL a precizat că se va la moţiunea de cenzură vedea cât curaj are ALDE.

„Sigur că establishmentul, adică cei care o duc bine, şapte şmecheri de la vârful ALDE care o duc bine merci că se ocupă de energie, că se ocupă de zona de Mediu, gunoaie, etc, cu interese bine cunoscute, ăia au oprit acest val. Eu le spun la fiecare, «oamenilor, dacă mai vreţi să faceţi politică în România, în caz că nu puteţi convingerea ALDE să se trezească din starea de automulţumire cu ce avantaje personale au, mai aveţi ocazia să votaţi moţiunea de cenzură»”, a afirmat Ludovic Orban, joi seară, la postul B1 TV.

Liderul PNL a precizat că, atunci când vorbeşti cu 90% din membrii ALDE, aceştia spun că le este ruşine că sunt în siajul PSD, însă până la a vota moţiunea de cenzură este un pas mare.

„Când vorbeşti cu ei 90% dintre ei sunt de părerea asta. Sigur acum o să vedem ce vor face la moţiunea de cenzură. Că de la a-ţi da dreptate, la a înţelege, până la a avea totuşi curajul să îşi asumi să votezi moţiunea de cenzură e totuşi un pas mare”, a explicat Orban.

Preşedintele liberal a mai spus că este posibil ca ALDE să folosească scuze pentru că nu au curajul să facă ceea ce trebuie.

„Ştiţi ce poveste ne-au băgat acum. Nu venim acum cu voi, venim în toamnă. Le-am spus «băi băieţi dacă nu veniţi acum cu noi, acum când trebuie să veniţi cu noi». Mai e un pic până la toamnă şi toamnă o să spună «după prezidenţiale. Mai stăm un pic să servim». Asta e băgată aşa ca un lait motiv, ca o scuză a unora că nu au curajul să facă ceea ce trebuie. Eu le-am spus foarte clar «domnule, noi suntem după un vot, votul la europarlamentare şi la referendum. La votul la europarlamentare PNL a luat mai mult decât PSD şi ALDE la un loc, voi sunteţi invalidaţi de cetăţean. Cetăţenii au spus clar că nu mai acceptă să guvernaţi. Dacă voi nu acţionaţi în conformitate cu voinţa cetăţenilor nu mai aveţi nicio şansă să vă salvaţi. Sunteţi pe nicăieri, sunteţi pa. Puteţi de acum să mai staţi un an jumătate, mai ciuguliţi ce mai ciuguliţi. Pe urmă vă duceţi acasă»”, a conchis Ludovic Orban.

Moţiunea de cenzură iniţiată de partidele de opoziţie a fost citită în plenul reunit de miercuri, iar marţea viitoare va fi dezbătută şi votată de către Parlament.

Taguri:
orban,
udmr,
pact

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici