Orban: Refuzând convocarea Rovanei Plumb la Ora Guvernului, BP al Senatului a încălcat regulamentul

PNL solicită din nou convocarea premierului Viorica Dăncilă la Camera Deputaţilor şi a ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, la Senat, la „Ora Guvernului”, a anunţat Ludovic Orban, susţinând că Biroul Permanent a încălcat regulamentul, refuzând luni solicitarea de audiere a Rovanei Plumb.

Urmărește
138 afișări
Imaginea articolului Orban: Refuzând convocarea Rovanei Plumb la Ora Guvernului, BP al Senatului a încălcat regulamentul

Orban: Refuzând convocarea Rovanei Plumb la Ora Guvernului, BP al Senatului a încălcat regulamentul

„În cadrul reuniunii de astăzi (luni -n.r.) a Biroului permanent al Senatului, majoritatea a refuzat convocarea ministrului Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în cadrul procedurii „Ora Guvernului”, încălcând flagrant regulamentul. Este o problemă extrem de gravă pentru România situaţia dezastroasă din domeniul fondurilor europene şi este absolut necesar ca ministrul Fondurilor Europene să se prezinte în faţa Parlamentului, să arate care este planul pentru a repara măcar pe ultimii doi ani de zile deficitul grav de absorbţie a fondurilor europene”, a afirmat luni, Ludovic Orban.

Liderul PNL a anunţat că va reînnoi solicitările de convocare la Ora Guvernului a premierului Viorica Dăncilă şi a ministrului Fondurilor Europene Rovana Plumb.

„Astăzi (luni-n.r) am repetat solicitarea către grupurile parlamentare PNL, de convocare a lui Dăncilă la Camera Deputaţilor şi a lui Rovana Plumb la Senat, în cadrul procedurii „Ora Guvernului”. Proceduri care sunt prevăzute în regulamentul Camerei Deputaţilor şi în regulamentul Senatului, pentru că deşi de la începutul sesiunii parlamentare o convocăm pe Dăncilă la Camera Deputaţilor, Dăncilă a fugit ca dracul de tămâie de a se prezenta în faţa Parlamentului”, a adăugat Orban.

El a atenţionat asupra riscului ca miliarde de euro să fie pierdute de România.

„Readuc aminte că ne apropiem de finalul celui de-al cincilea an din cei şapte ani ai exerciţiului financiar multianul 2014-2020, şi că România nu a fost capabilă până astăzi să absorbe decât puţin peste 16% din cele peste 40 de miliarde de euro, pe care le poate accesa din fondurile europene dedicate României. Riscăm să pierdem miliarde şi miliarde de euro care în loc să se ducă pentru dezvoltarea economic, pentru dezvoltarea infrastructurii , pentru reabilitarea termică a clădirilor, pentru finanţarea dezvoltării proiectelor companiilor private şi pentru toate celelalte categorii de finanţări, riscăm să pierdem aceşti bani şi românii să fie privaţi de aceste resurse absolute fundamentale pentru dezvoltarea României din cauza relei voinţe şi a incompetenţei a celor care conduc România astăzi”, a conchis Ludovic Orban.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici