Orban a anunţat, luni, în cadrul unei declaraţii de presă, că vrea „un calendar cât mai rapid”: audierile marţi şi miercuri, votul de învestitura joi sau cel târziu luni.
Întrebat despre negocierile privind o nouă majoritate parlamentară, Orban a spus doar că există discuţii cu formaţiunile politice în acest sens.
Premierul desemnat Florin Cîţu şi echipa de negociere a PNL încep luni negocierile pentru formarea unei majorităţi parlamentare de susţinere a Guvernului.
Vineri, Florin Cîţu scria pe Facebook că am depus lista miniştrilor şi programul de guvernare.
„Mandatul meu este clar: formarea unei majorităţi parlamentare cât mai repede. Începând de luni, împreună cu echipa de negociere a PNL, voi avea întâlniri cu partidele parlamentare pentru a forma o majoritate. Ştiu că se poate! Cer public PSD să nu mai întârzie calendarul de învestire a guvernului în Parlament”, scria Cîţu.
Nu au fost făcute mari modificări în componenţa guvernului. Singura modificare este la Ministerul Finanţelor, acolo unde cel care a fost desemnat în Biroul Executiv al PNL este Lucian Heiuş.