Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor a anunţat recent că a dispus instalarea de panouri de avertizare menite să-i inştiinţeze pe turişti sau pe participanţii la trafic că hrănirea urşilor pe Tranfăgărăşan este interzisă şi se sancţionează cu amendă.
„Aceste panouri au fost deja trimise către CNAIR şi vor fi instalate în curând”, a declarat Mircea Fechet.
Mai mult, ministrul a menţionat că în zonele vizate vor fi instalate camere de supraveghere video „în acea situaţia în care turiştii nu respectă legea, pentru a-i sanţiona contravenţional ori de câte ori aceştia se opresc să hrănească urşii”.
„În al treilea rând, am dispus să mi se comunice în fiecare săptămână câte amenzi se aplică şi am constatat că au fost aplicate un număr însemnat de amenzi, până acum trei săptămâni”, a adăugat Fechet.
Amenzile pentru hrănirea urşilor pot ajunge la 1.500 de lei, însă pot fi reduse la 200 de lei dacă sunt plătite în maxim 48 de ore.
„Luăm în calcul modificarea legislaţiei, în sensul în care să aplicăm, când este cazul, amenzi mai mari”, a conchis ministrul Mediului.