- Home
- Politic
- BUCUREŞTI, (04.12.2013, 00:51)
- Alina Novaceanu
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Parlament: Cele 52 de articole ale bugetului, adoptate într-o oră. Parlamentarii dau miercuri votul final
Camera Deputaţilor şi Senatul au adoptat, marţi, în mai puţin de o oră, toate cele 52 de articolele ale proiectului de buget pe 2014, neacceptând niciun nou amendament, parlamentarii urmând să ia în discuţie anexele bugetului.
Urmărește
979 afișări
PParlament: Cele 52 de articole ale bugetului, adoptate într-o oră. Aproximativ jumătate din anexe au fost adoptate până la 19.00 (Imagine: Bogdan Maran/ Mediafax Foto)
UPDATE Parlamentarii dau miercuri votul final pentru bugetul de stat şi bugetul asigurărilor pe 2014
Senatorii şi deputaţii vor da, miercuri, votul final la proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2014, aceştia adoptând, marţi seară, după nouă ore de dezbateri, bugetele pe 2014 pentru toţi ordonatorii principali de credite.
De asemenea, parlamentarii se vor pronunţa prin vot miercuri şi asupra proiectului Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Nicuşor Dan, uimit de rezultatul alegerilor: Vreau să înţeleg mecanismul
-
Lasconi: Promit că voi da totul pentru a mă ridica la aşteptările voastre
-
Cum explică PNL scorul dezastruos. Deputat: Guvernarea cu PSD ne-a costat, al doilea mandat al lui Iohannis ne-a îngropat
La finalul şedinţei, liderul deputaţilor PDL, Mircea Toader, i-a cerut preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să supună votului final tot marţi seară proiectul de buget.
"Dacă tot am stat până noaptea, hai să votăm şi bugetul naţional. Suntem aici, ne-a apucat noaptea, hai să îl votăm", a spus acesta.
Propunerea a fost, însă, respinsă de Zgonea.
Potrivit proiectului, bugetul de stat se stabileşte la venituri în sumă de 100.932,3 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 119.254,6 de lei, cu un deficit de 18.322,3 milioane de lei.
Potrivit anunţului lui Valeriu Zgonea, Birourile Permanente reunite se vor întruni, miercuri dimineaţă, de la ora 10.00, iar şedinţa în plenul reunit al Parlamentului va începe o oră mai târziu.
El a adăugat că în şedinţa de miercuri Parlamentul ar mai putea să ia act de rapoartele de activitate ale unor instituţii precum Autoritatea Electorală Permanentă, SRI, CNCD, CNVM şi CSA.
Proiectul de lege prevede şi autorizează, pentru anul 2014, veniturile pe capitole şi subcapitole şi cheltuielile pe destinaţii şi ordonatori principali de credite pentru bugetul de stat, bugetele Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, creditelor externe, fondurilor externe nerambursabile şi activităţilor finanţate integral din venituri proprii.
Proiectul de lege a fost avizat favorabil de Consiliul
UPDATE Parlament: Programul de lucru al plenului comun, prelungit până la epuizarea dezbaterilor bugetului
Senatorii şi deputaţii au hotărât, marţi seară, în unanimitate, prelungirea programului de lucru până la epuizarea amendamentelor şi a tuturor anexelor la proiectul bugetului de stat pentru anul 2014.
Decizia a fost luată la solicitarea făcută, în numele grupurilor USL, liderul deputaţilor PSD Marian Neacşu.
"Stăm până la 5.00 dimineaţa, nu e o problemă", a glumit, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD).
"Spun gurile rele din sală că atât timp cât a citit domnul Oltean amendamentele domniei sale, o parte dintre investiţiile respective au fost deja puse în funcţiune", a spus Neacşu, referindu-se la faptul că deputatul PDL Ioan Oltean a susţinut, timp de câteva zeci de minute, un mare număr de amendamente la buget.
"Am observat cu mult jind că unii dintre colegii noştri au primit ajutoare alimentare de la Uniunea Europeană şi sunt în plină vervă....", a mai arătat acesta.
Parlamentarii au luat, marţi seară, două scurte pauze de consultări în timpul dezbaterii bugetului, la solicitarea PDL, de fiecare dată liderii democrat-liberali invocând faptul că "spiritele s-au încins".
Prima pauză de consultări a fost luată la solicitarea liderului deputaţilor PDL, Mircea Toader, după ce preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, i-a recomandat deputatului Remus Cernea să înveţe alfabetul şi apoi să citească Regulamentul şedinţelor comune.
Zgonea a reacţionat astfel după ce Cernea, fără a fi lider de grup, a cerut reluarea votului la un amendament de reducere a bugetului pentru salarii al Agenţiei Naţionale de Integritate, propus de liderul deputaţilor UDMR, Mate Andras Levente, şi care fusese respins.
"Contest votul de mai devreme pentru că am filmat cu camera mea foto şi am avut impresia că au fost mult mai multe voturi în favoarea a aceea ce a propus colegul de la UDMR. Cred că trebuie reluat votul şi trebuie numărat vot cu vot", a anunţat Cernea, de la tribuna Parlamentului.
"Domnule deputat, dumneavoastră trebuie să învăţaţi alfabetul, citiţi Regulamentul şi vedeţi cine are dreptul să conteste votul: numai liderii grupurilor parlamentare. Dumneavoastră sunteţi un deputat independent. V-am spus a şaptea oară", i-a replicat preşedintele Camerei.
Afirmaţiile lui Zgonea a determinat protestul viceliderul deputaţilor UDMR, Marton Arpad, care a spus că, personal, a citit cu foarte mare atenţie Regulamentul şi nu a găsit niciun articol care să permită preşedintelui Camerei Deputaţilor să jignească deputaţii.
"A trimite un deputat să înveţe alfabetul e o jignire din punctul meu de vedere", a adăugat deputatul.
Valeriu Zgonea a menţionat că atunci când a vorbit despre "alfabet" s-a referit, de fapt, la Regulament, care trebuie
UPDATE Parlamentarii au adoptat, până la ora 19.00, aproximativ jumătate din anexele la Buget
Deputaţii şi senatorii au adoptat, marţi, până la ora 19.00, aproximativ jumătate din anexele proiectului bugetului de stat pe anul 2014, parlamentarii PDL susţinând fără succes cele câteva sute de amenadamente respinse de Comisiile de buget.
"Intraţi în cartea recordurilor cu cel mai rapid buget adoptat", i-a spus liderul deputaţilor PDL Mircea Toader preşedintelui Camerei, Valeriu Zgonea, care conduce şedinţa.
Un alt democrat-liberal, Cezar Preda, s-a arătat nemulţumit de faptul că miniştrii care aşteptau să fie dezbătute anexele ministerelor lor discutau între ei. "Domnul Nicolăescu a vorbit tot timpul cu domnul Dragnea. Miniştrii parcă ar trebui măcar să mimeze că sunt interesaţi de bugetul ăsta", a spus, de la tribuna Parlamentului, Cezar Preda.
Dezbaterea anexelor de la bugetul de stat a început la ora 15.00, iar după patru ore plenul reuşise să voteze aproape jumătate din ele. Anexa Ministerului Dezvoltării Regionale încă nu a fost adoptată deoarece opoziţia avea aproape 1.000 de amendamente respinse care erau susţinute de iniţiatori.
Deputatul PDL Gheorghe Ialomiţianu a fost singurul care a susţinut mai multe amendamente, dar acestea au fost respinse prin vot de parlamentari.
Deputatul PDL Andreea Paul i-a solicitat, în timpul dezbaterilor, preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care conduce şedinţa de plen, să numere corect voturile asupra articolelor bugetului, reclamând că în sală sunt prezenţi doar 100 de parlamentari ai puterii. "Nu aveţi această atribuţie, Nu mă confundaţi cu o colegă de a dumneavoastră. Dumneavoastră aţi numărat cum aţi numărat şi la guvernare", i-a replicat Zgonea.
Deputaţii şi senatorii au aprobat doar propunerile făcute de comisiile de buget, finanţe.
Unul dintre articolele introduse de comisii prevede că în bugetul Societăţii Române de Radiodifuziune la capitolul Cultură este cuprinsă şi suma de 1.200 mii lei pentru finanţarea activităţii postului "Radio Chişinău", precum şi pentru amenajarea
spaţiilor de producţie şi emisie ale acestui post de radio.
Citește pe alephnews.ro: Cine este Călin Georgescu? Portretul făcut de Reuters pentru candidatul la alegerile din România: „Un critic NATO. Poziție pro-rusă”
Citește pe www.zf.ro: Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Citește pe www.zf.ro: Black Friday-ul care sparge toate recordurile. Cum s-a ajuns aici
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie
Cine este antreprenoarea care a revoluţionat industria textilă cu afacerea sa? Ea a renunţat la jobul pe care il avea, pentru a se implica într-un proiect pe care îl creştea de mai multă vreme
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor
CANCAN.RO
„LEGIONAR” – cel mai căutat cuvânt pe dexonline după primul tur al alegerilor prezidențiale. De ce au votat românii un candidat pro-rus
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe