Parlamentul are programată, marţi, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD

Cele două Camere ale Parlamentului au programată, marţi dimineaţă, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD, calculele politice indicând, în principiu, că demersul social-democraţilor nu va întruni numărul necesar de voturi pentru ca Guvernul să fie considerat demis.

Urmărește
22 afișări
Imaginea articolului Parlamentul are programată, marţi, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD

Parlamentul are programată, marţi, dezbaterea şi votarea moţiunii de cenzură a PSD (Imagine: Mediafax Foto)

Vezi aici proiectul moţiunii de cenzură

Senatorii şi deputaţii s-au întrunit, pe 7 iunie, în şedinţa comună în care premierul Emil Boc şi-a asumat răspunderea în numele Guvernului pentru două proiecte de lege prin care salariile bugetarilor sunt reduse cu 25 la sută, iar pensiile cu 15 la sută. În aceeaşi zi, PSD a depus moţiunea de cenzură la cabinetele preşedinţilor Camerei Deputaţilor şi Senatului. Documentul a fost semnat de 120 de parlamentari ai PSD şi are titlul "Opriţi genocidul social!".

În text se apreciază că reducerile de salarii şi pensii nu reprezintă "soluţia corectă", se impută faptul că, de fapt, "cancerul bugetar" este reprezentat de "clientela portocalie", se face referire la "dictatura cu repetiţie" şi se exemplifică criza multiplă - economic, socială, politică şi morală - prin care Guvernul Boc 3 şi-a continuat "opera ediţiilor sale anterioare".

Totodată, se precizează că încrederea naţiunii în Guvern a dispărut şi că măsurile de austeritate decise de Guvern nu sunt unele anticriză, ci unele pe care le-ar face "un chirurg măcelar". În acest sens, preşedintele Băsescu şi premierul Boc sunt acuzaţi că au procedat "cam ca nişte clone ale doctorului Ciomu", tăind masiv ca să oprească hemoragia.

Conducerile reunite ale celor două Camere au decis, pe 8 iunie, ca moţiunea de cenzură să fie citită pe 9 iunie la ora 10.30 şi dezbătută şi votată pe 15 iunie, de la ora 10.00.

Textul moţiunii de cenzură a fost citit pe 9 iunie, parţial, în plenul reunit al celor două Camere, în condiţiile în care senatorii şi deputaţii au fost de acord cu limitarea lecturii pentru a nu-l lăsa să aştepte pe preşedintele Parlamentului European, Jerzy Buzek, aflat în România, care urma să ţină un discurs în faţa parlamentarilor.

În ziua următoare, preşedintele Traian Băsescu a trimis conducerii Parlamentului o scrisoare privind devansarea dezbaterii moţiunii de cenzură, în condiţiile în care data decisă de Parlament în acest sens era 15 iunie. Şeful statului a invocat prevederi constituţionale potrivit cărora moţiunile de cenzură se dezbat după trei zile de la prezentarea în plen.

Geoană a declarat, ulterior, că cererea preşedintelui nu este justificată. A urmat un schimb de scrisori între Geoană şi vicepreşedintele Senatului Anca Boagiu (PDL), în care au fost programate întâlniri ale conducerii forului iniţial pentru vineri, iar apoi pentru sâmbătă. În cele din urmă, întâlnirile programate nu au mai avut loc, Geoană convocând pentru luni o şedinţă a Biroului Permanent.

În cazul asumării răspunderii de către Guvern, Constituţia prevede că Executivul va fi considerat demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, a fost votată de majoritatea senatorilor şi deputaţilor. Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor.

Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.

Astfel, pentru ca moţiunea de cenzură să fie adoptată, ar fi necesare 236 de voturi "pentru", din totalul de 471 de parlamentari.

Grupul PDL are, la Cameră, 126 de membri (inclusiv Silviu Prigoană, care a demisonat din partid), PSD-PC - 94, PNL - 54, UDMR - 22, Minorităţi - 18, Independenţi - 16, fără apartenenţă la un grup parlamentar - 4.

Grupul PDL are, la Senat, 52 de membri, PSD-PC - 43 (între care şi Cătălin Voicu, aflat în arest preventiv), PNL - 22, UDMR - 9, Grupul Mixt - 10.

Dacă toţi cei de la PSD-PC şi PNL vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură, ar avea 212 opţiuni "pentru". Astfel, pentru adoptarea moţiunii ar mai fi necesare 24 de voturi.

Deputatul PDL Daniel Oajdea a anunţat oficial, duminică, după o dezbatere pe care a avut-o cu cetăţenii din colegiul său electoral din Iaşi, că va vota moţiunea de cenzură iniţiată de opoziţie. BPN al PDL a decis, luni, să propună excluderea acestuia din partid.

Deputatul PDL Teo Trandafir a declarat, luni, pentru "Gândul", că va vota, marţi, moţiunea de cenzură pentru că nu poate susţine reducerea pensiilor.

Deputatul Uniunii Bulgare din Banat Niculae Mircovici a declarat, luni seară, la Antena 3, că va vota pentru moţiunea de cenzură, deşi deputaţii din grupul minorităţilor nu au votat niciodată moţiuni, precizând că nu poate fi de acord sub nicio formă cu măsurile Guvernului Boc.

Senatorul PDL Georgică Severin a declarat, pe 7 iunie, pentru MEDIAFAX, că va vota moţiunea de cenzură, nemulţumit de faptul că Guvernul nu a acceptat în pachetul de măsuri asumate prevederi referitoare la zona economică.

Liderul deputaţilor PSD, Viorel Hrebenciuc, a precizat, luni, în şedinţa CExN, că social-democraţii se bazează, în acest moment, împreună cu liberalii, pe 212 voturi în favoarea moţiunii de cenzură, la care se adaugă votul lui Daniel Oajdea, însă acestea sunt insuficiente pentru reuşita demersului.

Liderul PSD Victor Ponta se va întâlni, marţi dimineaţă, la ora 9.00, cu o parte a parlamentarilor social-democraţi, în dreptul staţiei de metrou Izvor, de unde vor pleca împreună, pe jos, traversând parcul Izvor, către Palatul Parlamentului, pentru a vota în favoarea moţiunii de cenzură.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, luni, că în cazul votului parlamentarilor liberali nu este şi nu va exista niciun fel de defecţiune, menţionând că toţi senatorii şi deputaţii vor vota în favoarea moţiunii de cenzură, fără excepţie.

Preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a propus, luni, în şedinţa CExN, ca parlamentarii care vor vota împotriva moţiunii de cenzură să primească, în teritoriu, cu sprijinul activ al PSD, câte "un stâlp al infamiei", el apreciind că numele acestora trebuie făcute cunoscute electoratului.

Liberalii şi social-democraţii au anunţat că vor vota cu bilele la vedere.

UNPR anunţa, vineri, că parlamentarii Uniunii nu vor vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD, contând pe 30 de deputaţi şi senatori.

La începutul lunii iunie, preşedintele UDMR declara că parlamentarii Uniunii nu vor vota cu bilele la vedere în cazul unei eventuale moţiuni de cenzură împotriva Guvernului şi nici nu vor părăsi sala în timpul votului.

Pe de altă parte, şedinţa de plen de marţi mai are ca puncte pe ordinea de zi "Modificări în componenţa nominală a Comisiei comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru elaborarea propunerii de revizuire a Constituţiei României", "Numirea a doi membri (un senator şi un deputat) ai Comisiei de Evaluare a Activităţii Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor", "Desemnarea unui membru în Comitetul pentru finanţe publice locale" şi "Numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Televiziune".

Simultan cu şedinţa comună a celor două Camere în care se va dezbate moţiunea, Palatul Parlamentului va fi înconjurat de sindicalişti de la toate cele cinci confederaţii.

Material de Cristian Fierbinteanu, fierbinteanu@mediafax.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici