Parlamentul reia, miercuri, dezbaterea pe articole a bugetului pe 2010
Parlamentarii vor relua, miercuri dimineaţă, dezbaterile pe articole asupra proiectului de buget pe 2010, după ce au reuşit, în şedinţa de marţi, care a fost suspendată, să adopte 15 articole din document.
Parlamentul reia, miercuri, dezbaterea pe articole a bugetului pe 2010 (Imagine: Mediafax Foto)
Parlamentarii au dezbătut, marţi, proiectul de buget pe 2010 până la articolul 15, dar s-au blocat la amendamentul care prevede introducerea unui nou articol, 15.1
Potrivit amendamentului, alocarea resurselor bugetare către unităţile administrativ teritoriale pentru finanţarea lucrărilor de investiţii în infrastructură se face în urmatoarea ordine: achitarea facturilor restante recunoscute de ordonatorii principali de credite, asigurarea cofinanţării proiectelor cu finanţare nerambursabilă din fonduri europene, asigurarea fondurilor pentru continuarea lucrărilor de investiţii începute şi pentru investiţii noi.
Înaintea suspendării dezbaterilor, parlamentarii au discutat în contradictoriu, mai bine de o oră, pe marginea acestui amendament, nici pauza de consultări neducând la un punct de vedere comun. Senatorii şi deputaţii au avut intervenţii contradictorii, repetate, pe marginea amendamenului.
TITLURILE ZILEI
-
-
astăzi, 09:23
-
astăzi, 08:57
-
astăzi, 08:29
• Sindicatele din administraţie: Funcţionarii publici, ţapi ispăşitori pentru eşecurile guvernării
-
astăzi, 07:52
• Militarii nord-coreeni din Ucraina, instruiţi să se autodetoneze înainte de a fi capturaţi
-
astăzi, 07:48
-
astăzi, 07:30
• Bilanţ actualizat. Creşte numărul deceselor provocate de incendiile din California
-
astăzi, 07:28
• Alegeri prezidenţiale în Croaţia: Zoran Milanovic a obţinut un nou mandat la conducerea ţării
-
astăzi, 07:28
• Mai multe persoane sunt cercetate penal după protestul de duminică
-
astăzi, 07:06
• Începe cel mai mare pelerinaj din lume: 400 de milioane de hinduşi sunt aşteptaţi
-
astăzi, 07:05
• Ucraina oferă ajutor pentru stingerea incendiilor devastatoare din Los Angeles
-
ieri, 21:48
• Milanovic, pe cale să câştige alegerile prezidenţiale din Croaţia, potrivit unui exit poll
-
ieri, 20:05
-
-
ieri, 19:23
-
ieri, 17:44
• Vicepreşedintele parlamentului slovac, în vizită la Moscova. Agenda discuţiilor
Parlamentarii au retrimis, marţi, la comisiile de buget-finanţe, două amendamentele la buget, unul vizând sumele destinate bugetelor locale şi altul vizând modul de finanţare a unor servicii sociale. Amendamentele vor fi dezbătute în Comisii miercuri dimineaţă.
De asemenea, Comisiile de buget-finanţe o vor audia miercuri, la ora 8.30, pe Daniela Popa, preşedinte al PC, propusă de PSD pentru postul de membru în Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, a declarat marţi, deputatul PSD Vasile Bleotu.
Bleotu, membru al Comsiei de buget-finanţe, a precizat că parlamentarii din Comisii îi vor audia miercuri şi pe candidaţii propuşi pentru CNVM.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO